Credința comună este că italienii au inventat pizza. Cu toate acestea, întorcându-ne la originile din cele mai vechi timpuri, se știe că babilonienii, israeliții, egiptenii și alte culturi din Orientul Mijlociu mâncau ”pâine plată”, coaptă în cuptoare din lut. Pâinea se asemăna mult cu blatul pe care azi îl folosim la pizza. În Grecia, se mai pregătește și azi, și se consumă cu ulei de măsline și condimente specifice.
Se crede că pizza zilelor noastre a luat naștere în anul 1800, când brutarul Raffaele Esposito ar fi creat-o cu ocazia vizitei regale. Conform acestei povești, din dorința de a impresiona și pentru a arăta patriotismul său, bucătaru Esposito a gătit tocmai acest aliment pentru Regele Umberto și regina Margherita ai Italiei.
A întins un blat fraged pe care a așezat ingrediente în culorile reprezentative steagului acestei țări: roșii pentru culoarea roșie, mozzarella pentru culoarea albă și busuiocul pentru culoarea verde. Mâncarea a fost foarte apreciată iar în scurt timp răspândită în toată Italia și nu numai.
Azi, există sute de variante ale acestei rețete fiind foarte populară pe tot globul.
Făina cernută o amestecați bine cu sarea, tarhonul și busuiocul. Adăugați drojdia, uleiul și treptat, apa. Frământați până când obțineți un aluat elastic, apoi lăsați-l puțin să dospească. Nu trebuie să crească mult. Împărțiți aluatul în două. Întindeți una dintre jumătăți în așa fel încât să obțineți un blat rotund. Puneți blatul în tavă pe hârtie de copt. Rulați marginile ( eu am rulat în interior sferturi din picioarele ciupercilor ). Întindeți peste blat două linguri cu pastă de roșii, apoi așezați restul ingredientelor cum vă place. Puneți tava la cuptor timp de aproximativ 15 minute la 150 de grade ( depinde de cuptorul fiecăruia ). Cuptorul trebuie să fie preîncălzit. Veți obține un preparat delicios și ușor de realizat. Poate fi servit atât de către cei care nu preferă carnea, cât și de cei care vor doar să se detoxifice, sau de ce nu, de către cei care postesc.
Poftă bună!