Tocanita de cartofi, cu costita afumata si legume, la tigaie

de vasimur in Porc, 2 Iun 2022 | 7007 vizualizari

 

Este o mâncărică gustoasă, din puține ingrediente și care se face foarte repede și ușor.
 
 

 

INGREDIENTE

  • 6-8 cartofi, mai mari
  • 250-300 g costiță de porc, afumată (sau șunculiță tărănească, afumată)
  • 1-2 bucăți ceapă uscată
  • 5-6 căței de usturoi
  • 1-2 roșii proaspete (sau pulpă de roșie, conservată)
  • 1-2 bucăți rădăcină de morcov
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 3-4 linguri de ulei pentru sotat legumele
  • 2-3 linguri suc de roșii (sau pastă de roșii, bulion), opțional
  • 1 legătură pătrunjel verde, tocat (sau mărar, dacă vă place!)
  • sare, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce/iute, după gust
  • 1 crenguță de cimbru uscat sau verde (opțional)
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tocanita de cartofi, cu costita afumata si legume, la tigaie:

Pasul 1. Curățăm și spălăm bine legumele. Ceapa și usturoiul le tocăm mărunt, morcovii și pătrunjelul îi tăiem rondele sau cubulețe, la fel și roșiile. Cartofii îi tăiem bucăți de mărimea dorită iar costița o tăiem felii nu prea groase, cam de 1 cm.

Observatie: Morcovii și pătrunjelul putem să-i dăm și prin răzătoarea mare, dacă dorim!

Pasul 2. Încingem uleiul, într-o tigaie, rumenim puțin costița, pe ambele părți și o scoatem pe o farfurie. Apoi sotăm legumele, mai întâi călim ceapa până ce se înmoaie și devine ca sticla, cam 3-4 minute, apoi punem rădăcinoasele și le călim împreună, nu mai mult de 2-3 minute. Adăugăm roșiile și le călim împreună, doar vreo 4-5 minute.

Pasul 3. Punem apoi cartofii, sucul de roșii, crenguța de cimbru și 1-2 căni cu apă, ca să le cuprindă și lăsăm să fiarbă, cam 20-30 minute (verificăm înțepând cartofii cu o furculiță)! Când sosul este de consistența dorită, oprim focul, adăugăm costița și condimentăm cu sare, piper și boia de ardei, după gust. Pentru un plus de savoare, acuma adăugăm și usturoiul tocat/pisat și verdeața de pătrunjel, tocată mărunt! Punem capacul și lăsăm să se asezoneze gusturile.

Servim mâncărica de cartofi cu costiță afumată, ornată cu verdeață și alături de o salată sau de murăturile preferate!

Poftă bună!

 

TIPS-URI

1

Folosiți ce afumături vă place, în loc de costiță sau mușchiuleț țărănesc afumat: rasol afumat, ciolan afumat.

2

Dacă avem ciolan/rasol cu os, afumat, îl punem la fiert separat (pentru ca legumele să nu se sfarme!) și-l lăsăm până ce carnea se desprinde ușor de pe os.

3

Condimentați cu orice ierburi aromate vă place: oregano, chimen, cimbru... și mâncărica va fi pe gustul dumneavoastră.

4

Dacă nu aveți pătrunjel sau mărar proaspăt, atunci puteți folosi pătrunjel sau mărar uscat.

5

În loc de roșii proaspete sau pulpă de roșii conservată, puteți folosi bulion, pastă sau suc de roșii.

6

Puteți să puneți și țelină, dacă aveți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocanita de cartofi, cu costita afumata si legume, la tigaie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cartofi taranesti cu gogosari in sos de rosii