Taietei cu varza acra calita, smantana si cascaval, la cuptor

de vasimur in Paste, 24 Feb 2020 | 6777 vizualizari

 

Varza murată sau dulce poate fi gătită în multe feluri, cu puțină imaginație. De data ceasta m-am gândit la tăieței cu varză călită, smântână și cașcaval, la cuptor. Este o mâncare delicioasă, rapidă, ușor de făcut și care poate constitui o cină foarte gustoasă sau chiar un prânz.

 

INGREDIENTE

  • 1 ceapă mică
  • 1 varză murată, mai mică
  • 200 g tăieței lați (o pungă)
  • 100 g cașcaval ras
  • 5-6 linguri de smântână
  • sare, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei, după gust
  • ulei pentru călit ceapa și varza
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Taietei cu varza acra calita, smantana si cascaval, la cuptor:

Pasul 1. Curățăm ceapa, o spălăm bine și o tocăm mărunt. Clătim varza cu apă rece (dacă este prea acră, o lăsăm ca să se desăreze, cca 10-15 minute!), o scurgem/stoarcem de apă și o tăiem foarte mărunt sau fideluțe, cum ne place. Turnăm uleiul într-o tigaie, îl incingem bine și călim mai întâi ceapa, 2-3 minute, până ce devine ca sticla după care adăugăm varza tăiată mărunt și le călim împreună (fără să adăugăm apă!), la foc mic, cam 10-15 minute, amestecând din când în când ca să nu se prindă de fundul tigăii, după care oprim focul. Condimentăm cu piper măcinat și boia de ardei, după gust! Sare punem doar dacă mai este nevoie!

Pasul 2. Într-o oală punem apă la fiert, cu foarte puțină sare. Când apa clocotește, punem pastele și le fierbem conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Când sunt gata, le strecurăm, le clătim cu apă rece și le lăsăm la scurs.

Pasul 3. Amestecăm varza călită împreună cu tăiețeii fierți și transferăm într-o tavă pentru cuptor sau într-un vas potrivit. Turnăm smântâna iar deasupra presărăm cașcavalul răzuit. Eu am folosit cașcaval feliat, pe care l-am tăiat mărunt (asta aveam la îndemână!).

Pasul 4. Punem vasul în cuptorul încins și lăsăm  la foc mediu, până ce se topește cașcavalul și se formează o crustă aurie. Nu este nevoie să stea prea mult deoarece toate ingredientele sunt deja gătite și este nevoie doar ca să se omogenizeze gusturile și să se topească cașcavalul.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Nu prăjiți prea tare varza, deoarece devine amară, dacă se arde.

2

Preparatul poate fi făcut cu orice paste făinoase aveți la îndemână: tăieței, macaroane, lazane etc.

3

Cu tăieței de casă, tăiați mai lat, preparatul poate fi și mai gustos.

4

Puteți să faceți tăiețeii și cu varză dulce, călită.

5

Preparatul poate fi asezonat cu orice condimente sau ierburi aromatice doriți.

6

Serviți neapărat cald.

Daca ti-a placut reteta noastra "Taietei cu varza acra calita, smantana si cascaval, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Barista Max Espresso Machine

- 1100 lei
2799.99 lei
1699.99 lei

COMENTARII (14)

lucy2002 1

25.02.2020, 09:30

Interesanta combinatie!

vasimur 1

25.02.2020, 09:36

Mulțumesc mult!

dantes 1

28.02.2020, 09:46

Gustoasa!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Taitei cu varza calita