Pizza Calzone

de marianascarlat in Pizza, 7 Apr 2013 | 3170 vizualizari

 

O reteta nu foarte complicata atata timp cat am ales sa fac aluatul la masina de paine.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru aluat:
  • -500 g faina alba
  • -300 ml apa calda
  • -40 ml ulei de masline
  • -1/2 lingurita sare
  • -1 plic de drojdie uscata
  • Ingrediente pentru sosul de pizza:
  • -750 g rosii pasate
  • -5-6 graunte de usturoi, tocate
  • -5 linguri de ulei de masline
  • -1 lingurita de busuioc
  • -1 lingurita de verdeturi italiene
  • -1 lingurita de sare
  • -1 lingurita de piper
  • Ingrediente pentru umplutura:
  • -100 g sunca fiarta
  • -200 g mozzarela
  • -200 g de ciuperci
  • -2 sau 4 oua
  • -1 ceapa
  • -1 ardei gras rosu
  • -2 catei de usturoi
  • -cimbru
  • -busuioc
  • -oregano
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza Calzone:

Aluatul eu l-am pregatit in masina de paine. Am pus pe rand apa calduta, uleiul de masline,sarea, faina si deasupra drojdia uscata(atentie drojdia nu trebuie sa atinga apa, cel putin asa scrie in instructiunile masinii mele) si am setat programul de framantat si dospit.

Intre timp am pregatit sosul de pizza.Am pus o tigaie pe foc, cu 5 linguri de ulei de masline. Am adaugat usturoiul tocat si l-am calit 1 minut. Apoi am adaugat busuiocul, verdeturile italienesti si rosiile pasate. Am pus sare, piper dupa gust si am lasat la fiert, la foc mic, 10 minute, amestecand cu o lingura de lemn, din cand in cand. Dupa ce s-a ingrosat, ajungand de consistenta unei smantani groase, am stins focul.

Dupa ce am preparat aluatul si sosul de pizza , am pregatit ingredientele pentru umplutura.

Am ras branza mozzarella, am taiat ciupercile felii, sunca felii subtiri, am tocat cuburi ardeiul gras, am tocat ceapa si usturoiul, am pregatit condimentele (oregano, busuiocul si cimbrul).

Am pus intr-o tigaie 2 linguri de ulei de masline si am adaugat sunca sa se rumeneasca la foc mediu 2 minute dupa care am adugat ceapa si usturoiul si le-am rumenit pana cand ceapa a devenit translucida.Am adaugat condimentele (oregano, busuiocul si cimbrul) si am adaugat un praf de piper. Am adaugat ciupercile si ardeiul gras si am rumenit totul 5 minute, amestecand din cand in cand. Am pus un praf de sare si am turnat sosul de pizza peste ingredientele din tigaie. Se mai fierb inca 10 minute, pana se ingroasa compozitia, dupa care se stinge focul si lasa sa se racoreasca.

De data asta am facut si o umplutura fara sunca doar cu ardei, ceapa , ciupeci si masline pentru o zi de post.Dar si una cu sunca pentru fiul meu.Dupa ce s-a racorit sosul, am impartit aluatul in patru (sau in 2, functie de cat de mari doriti sa iasa bucatile de pizza).

Se intinde o foaie rotunda si se pune in forma de pizza cu o hartie de copt sub ea. Pe jumatate de foaie se adauga 1-2 linguri din sosul preparat in tigaie, peste care se presara mozzarella rasa. In mijloc se adauga un ou.Se unge cu apa, folosind o pensula, marginile aluatului. Foaia se impatureste, suprapunand cele doua jumatati de aluat, dupa care se lipesc marginile apasand usor aluatul cu o furculita. Se unge cu apa aluatul, pe intreaga suprafata. Se lasa inca 10 minute aluatul sa mai creasca, dupa care se mai unge o data cu apa aluatul.

Se introduce pizza in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de 30-35 de minute. Dupa ce s-a copt, scoateti-o din cuptor si o puteti servi cu parmezan presarat pe deasupra

 

Pofta buna!

 

 

 

TIPS-URI

1

puteti alege sa faceti doua pizza mai mari si atunci aveti nevoie de 2 oua sau 4 mai mici si aveti nevoie de 4 oua.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza Calzone" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pizza Calzone