Omuleţul din turtă dulce

de florian in Dulciuri, 23 Noi 2010 | 10183 vizualizari

 

Se apropie sărbătorile...aşa că...o reţetă de turtă dulce e binevenită!

 

INGREDIENTE

  • 5 căni făină
  • 1 cană zahăr brun
  • 1 cană miere
  • 1 cană unt
  • câte 2 linguriţe de scorţişoară, ghimbir, nucsoară, praf de cuişoare, cardamom
  • 2 linguriţe praf de copt
  • 1 linguriţă sare
  • 2 linguri oţet vin alb
  • 1 linguriţă esenţă vanilie
  • 1 ou
  • pentru decor o glazură la alegere şi bombonele
Portii: 100
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Omuleţul din turtă dulce:

Este ciudat cum în perioada sărbătorilor toate poveştile sunt frumoase, aducătoare de linişte şi pline de sentimentalism.
Nu ştiu de unde până unde a apărut povestea omului din turtă dulce, cu final trist şi extrem de ciudată...

Trăiau cândva doi bătrânei în margine de pădure, nevoiaşi şi singuri. Neavând ce să mănânce, obişnuiau să facă turte dulci în fiecare zi. Într-o seară, băbuţa s-a gândit să facă un omuleţ din turtă dulce, că se plictisise să facă unul şi acelaşi lucru. I-a făcut ochi din afine şi năsturei din cireşe. Când l-a scos din cuptor şi se pregăteau să-l mănânce, omuleţul a sărit din farfurie şi a rupt-o la fugă...
Fugiţi...fugiţi cât oţi vrea da' nu mă prindeţi că eu sunt omul din trută dulce!

A fugit băbuţa după el, a fugit şi un porcuşor, şi o văcuţă, şi un cal...toţi cu gândul de a-l mânca!
Fugiţi...fugiţi cât de repede puteţi...tot degeaba...eu sunt omul din turtă dulce!

Dar iată că dă peste un râu şi acolo o vulpe. O roagă să-l ajute să treacă apa şi aceasta îl pune pe coadă. Dar omuleţul se udă şi urcă apoi în spinarea vulpii...iar apoi ajunge chiar pe nasul acesteia. Vulpea nici una nici două îl înhaţă...şi cam asta fu...o poveste scurtă, tristă şi cam fără noimă...

Normal că ne vom ocupa şi noi de turta dulce, fiind în preajma sărbătorilor şi căutând lucruri frumoase şi gustoase.

Pentru o turtă dulce bună, avem nevoie de o cană potrivită pentru măsură. Aşadar: cinci căni cu făină, o cană cu zahăr brun, o cană cu miere, o cană cu unt, câte două linguriţe de praf de scorţişoară, de ghimbir, de nucşoară, de cuişoare şi de praf de copt, apoi o linguriţă de sare, două linguri de oţet din vin alb, o linguriţă de esenţă de vanilie şi un ou. Pentru decor ne trebuie glazură de orice fel şi bombonele colorate viu.
Poate pare dificil, însă e o reţetă simplă şi la îndemâna oricui...

Amestecăm făina cu sarea, praful de copt şi condimentele. Frecăm untul cu zahăr şi ou, iar apoi adăugăm miere, vanilie şi oţet. Batem cu un mixer până se lichefiază şi se topeşte zahărul. Amestecăm binişor, încetişor şi cu răbdare cu făina, pusă în compoziţie câte puţin. Frământăm aluatul până se omogenizează şi apoi îl împărţim în patru bucăţi pe care le învelim în folie de plastic şi le băgăm la frigider. Stau acolo minimum două ore până să le coacem, însă le putem lăsa chiar şi o săptămână!

După ce aluatul nostru stă suficient la rece, îl întindem foarte uşor cu un sucitor, nu foarte gros, iar apoi decupăm cu forme frumoase...
Le întindem pe hârtie de copt într-o tavă subţire şi le băgăm la cuptor cam un sfert de oră. Dacă vrem, facem o glazură cu care decorăm turtiţele şi tot pentru considerente estetice putem să le tăvălim puţin prin bombonele colorate.

Nu ştiu ce să spun despre povestea omuleţului din turtă dulce, însă eu unul nu cred că a apucat să fugă...cred că băbuţa îl mâncase înainte de a ajunge moşul la bucătărie...şi a inventat povestea ca pe o scuză...unde aţi văzut vulpi să mănânce turtă dulce?!?!?!

Daca ti-a placut reteta noastra "Omuleţul din turtă dulce" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (32)

nadina73 1

30.11.2010, 01:51

cata dreptate ai Florian in tot ce spui tuse vede ca pui mult suflet in tot ceea ce facifelicitari

nadina73 1

30.11.2010, 01:53

mai acuma ma gandesc si eu avema un dispozitiv dinaceladar sincer nu stiu ce sa ales de el,si ncii ca imi mai amintesc sa-l fi vazut pe unde-va.Se intampla ca multe lucruri sa le dai la o anumita pesoana si ..................bune date raman ,omu uita si uite asa ramai fara ele

adry88 1

11.05.2011, 15:13

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura cremoasa cu blat de cocos