Desert guguluf cu mere

de Panacris in Prajituri, 15 Feb 2017 | 6173 vizualizari

 

La întoarcerea de la bengalion, ne-am făcut o nouă rezervă de mere de la Voinești. Foarte bunee și sănătoase. Dar unele au început să dea semne de îmbătrânire :D așa că le-am resuscitat într-un desert minunat. Am vrut altceva decât clasica prăjitură, plăcintă cu mere. Tort cu mere n-am făcut niciodată, că n-am avut curiozitatea. Într-adevăr ce am preparat, aduce mult cu tortul din mere, dar nah, dacă am folosit forma de guguluf l-am denumit guguluf cu mere. Gata cu vorba. Spor și poftă bună! ;)

 

INGREDIENTE

  • cca 250 g zahăr tos pentru caramel 
  • Umplutura:
  • cca. 10 bucăți mere mici 
  • cca. 50 g stafide 
  • cca. 50 g miez de nucă 
  • 1 linguriță scorțișoară 
  • Aluatul:
  • 7 bucăți ouă 
  • ½ linguriță sare de mare 
  • ½ linguriță oțet de mere 
  • 7 linguri zahăr tos 
  • 7 linguri făină albă 000 
  • 1 plic praf de copt 
  • 1 lingură esență de butter-vanilie 
  • 1 lingură esență de rom 
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert guguluf cu mere:

Zahărul tos se pune la caramelizat, într-o crăticioară cu fundul gros, la foc mic.

Atenție, nu se amestecă cu lingura, doar se înclină vasul din când în când, până se încorporează tot zahărul și se obține un caramel de culoare ruginie.

Acesta se transferă într-o formă rezistentă, în cazul meu forma de guguluf, din silicon (sincer, am avut un pic de emoții, că se va topi :D dar nu a fost cazul!).

Merele se curăță de coajă, se scoate cotorul cu un cuțit special sau cu un cuțitaș, apoi se așază peste caramelul din vas.

Se umplu merele cu stafide și miez de nucă, apoi se presară scorțișoara peste ele.

Pentru aluat:

Albușurile se bat energic cu ½ linguriță de sare și ½ linguriță de oțet și zahărul până ce se obține  o spumă pufoasă.

Apoi se adaugă pe rând gălbenușurile, făina, praful de copt, amestecându-se ușor cât să se înglobeze toate ingredientele și să se obțină un aluat omogen.

Se toarnă aluatul obținut peste merele umplute, apoi se pune la copt în cuptorul preîncins, cca. 45 de minute, la foc mediu, cca. 180 grade C.

După ce trece testul scobitorii, se scoate prăjitura din cuptor, apoi se lasă la răcit un pic.

Spor și poftă bună!

 

P.S. Prăjitura e mult mai gustoasă a doua zi, asta dacă aveți răbdare ;) 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert guguluf cu mere" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chec cu frisca