Ciorba de sfecla rosie, cu galuste de gris

de RODIMUR in Ciorbe, 7 Noi 2018 | 4493 vizualizari

 

Cred că această ciorbă va părea ”interesantă” unora, dar recunosc de la început că nu eu am inventat-o, ci am preluat-o de pe net și am modificat-o, conform gustului meu. De aceea voi preciza și sursa de la care am plecat...
În urmă cu câtva timp, convinsă fiind de beneficiile consumului de sfeclă roșie, am căutat pe net rețete care să-mi placă și pe care să le pun în aplicare. Am găsit această ciorbă (http://slowcookingwithlove.com/ciorba-cu-sfecla-rosie-si-galuste/) diferită de cele pe care le știam și pe care le făcusem până atunci. Mi s-a părut o idee excelentă și chiar dacă, de când am descoperit-o, până acum a trecut mult timp, nu am renunțat să o fac, iar acum i-a venit timpul. Și tare bine am făcut...!
E o rețetă de preparat la slowcooking, dar eu am făcut-o obișnuit, așa cum prepar toate ciorbele, numai că am intervenit în lista de ingrediente și desigur, în preparare.
Evident, a ieșit o ciorbă excelentă și pe măsura așteptărilor, mai ales că este și cu găluște de gris...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 2 sfecle roșii, medii
  • 2 cepe
  • 4-5 căței de usturoi
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1/2 țelină
  • 1 ardei gras roșu
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 400 ml suc de roșii
  • zeama de la 1/2-1 lămâie
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • Pentru găluște:
  • 3 ouă
  • 9 linguri de gris
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de sfecla rosie, cu galuste de gris:

Cele două sfecle se spală și se pun la copt, în cuptor, la foc mediu.

Între timp, se curăță cepele și usturoiul, se spală, se taie mărunt și se călesc la foc mic, în ulei suficient, până ce se înmoaie.

Ardeiul gras se spală, se curăță de cotor și semințe, se taie cubulețe și se călește peste ceapă și usturoi.

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul și țelina) se spală, se dau prin răzătoarea mare și se călesc de asemenea, cu celelalte legume.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Când cele două sfecle s-au înmuiat puțin în cuptor, se scot, se curăță de coji, se taie rondele și se pun în oală, la fiert, cu celelalte legume. Se adaugă sucul de roșii.

Cele trei ouă se mixează cu sare și piper, se încorporează treptat cele nouă linguri de gris și când compoziția este omogenă, se fac găluște și se lasă ușor în oala de ciorbă, retrasă puțin de pe foc. După ce s-au făcut toate găluștele, se dă din nou oala la foc mediu.

Când găluștele au fiert, se adaugă zeama de lămâie, se condimentează cu: sare, piper și cimbru, după gust, se presară pătrunjel tocat și se oprește focul. Se acoperă oala cu un capac și după 10-15 minute, ciorba poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu devină amare.

2

Sfecla roșie nu trebuie să fie coaptă definitiv în cuptor, ci doar înmuiată puțin, pentru că va mai fierbe în oală.

3

Zeama de lămâie pentru acrit poate fi înlocuită cu borș natural.

4

Folosiți câtă zeamă de lămâie vă convine. Eu am folosit zeama de la 1/2 lămâie.

5

Sucul de roșii dulce-acrișor va da un gust bun ciorbei și o va acri, de asemenea.

6

Când faceți găluștele, luați oala de ciorbă de pe foc. Găluștele se pot desface, dacă ciorba fierbe când le lăsați în ea.

7

Adăugați zeama de lămâie la sfârșit, odată cu verdeața și condimentele.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de sfecla rosie, cu galuste de gris" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

11.11.2018, 22:17

Mihaela, și eu aș face la fel ca tine, pentru că sunt mare amatoare de găluște (de gris, sau de făină)...Mulțumesc frumos!

dantes 1

14.11.2018, 09:17

Buna!

RODIMUR 1

14.11.2018, 11:04

Îți mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba taraneasca cu carne de porc si legume