Varza cu ciuperci uscate (masa de Craciun poloneza)

de Adinuta in Mancaruri de post, 26 Dec 2009 | 11317 vizualizari

 

Eram curioasa de ce e atat de laudata aceasta mancarica de varza, asa ca m-am aprovizionat si am incercat-o si eu! E intr-adevar tare bunuta si din ce m-am informat, se serveste fie simpla, fie ca garnitura pe langa friptura, fie ca umplutura la pierogi, fie amestecata cu ou fiert si coaja de lamaie si pusa in placinta! Ce mai! o reteta simpla si gustoasa cu nenumarate intrebuintari :) Uite asa facem 12 retete la masa de Craciun poloneza, hehe!

 

INGREDIENTE

  • 500 grame varza murata
  • 100 grame ciuperci uscate (am gasit hribi murg, foooooarte buni)
  • doua foi de dafin
  • o ceapa mijlocie (eu am avut 2 mai mititele)
  • sare
  • piper
  • ulei de rapita (musai, pentru ca da o aroma deosebita, ca de nuca)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varza cu ciuperci uscate (masa de Craciun poloneza):

  Ciupercile uscate se lasa cateva ore in apa calduta la inmuiat. Eu le-am pusa seara tarziu si le-am lasat peste noapte. Varza murata se taie fidelute (se strange un pic in mana sa nu aiba multa zeama), iar ceapa se taie si ea marunt. Ciupercile se scurg si ele de apa si se taie fasii. Apa de la ciuperci nu se arunca, ci se tine pentru fiert. Intr-un vas adanc se incing doua linguri ulei de rapita si se pun la calit ceapa, varza si ciupercile. Se amesteca bine, se pun si foile de dafin si un pic din zeama ramasa de la ciupercile inmuiate (cat sa acopere varza). Se condimenteaza cu sare si piper. Se fierbe la foc moderat 45 de minute. Varza trebuie sa scada, sa nu fie apoasa mancarea. Apoi se opreste. Cand s-a racit putin, eu am mai pus o lingura de ulei de rapita, pentru gust.

Mie mi-a placut mult in combinatie cu hribii uscati si uleiul de rapita pe care l-am folosit pentru prima oara, dar cred ca o sa mai pun la salate si alte mancaruri mai reci, pentru ca are un gust foarte bun si am citit ca este si sanatos. Sper sa incercati si sa va placa!

Daca ti-a placut reteta noastra "Varza cu ciuperci uscate (masa de Craciun poloneza)" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Sarmale cu pleurotus