Varză cu afumătură la ceaun

de Rita Ilies in Porc, 18 Dec 2013 | 21922 vizualizari

 

A fost o zi mai specială pentru că am cules strugurii, ne-am bucurat de soare cum n-am făcut-o de mult, am băut și must, ce mai? Venise toamna cu adevărat. Așadar, la toate acestea se preta o tocană, ca-n duminicile ardelene petrecute la iarbă verde.
Să te-ntinzi pe-o pătură și să urmărești razele cernute printre frunzele de fag, să inspiri aerul proaspăt cu iz de jar și s-asculți cum se-ațâță focul sub ceaun... cam ăsta a fost filmul derulat ieri. :)
Și-o făcut Dăniloiu focu`, și-o umplut canceu` cu must... și-apoi o urmat partea interesantă: varza cu afumătură, făcută la ceaun. :))

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente:
  • o varză mare îndesată
  • un fir de cârnaț de casă
  • vreo 400 g costiță afumată
  • 1 l bulion de casă
  • două linguri bune de untură
  • două cepe albe
  • două cepe roșii
  • 1 ardei
  • 2 morcovi
  • 2 căței de usturoi de grădină
  • o roșie
  • 3 foi de dafin
  • 3-4 crenguțe de cimbru
  • o linguriță chimen
  • o linguriță măghiran
  • o lingură cu mărar verde tocat
  • două crenguțe de mărar
  • două linguri cu vegeta de casă
  • sare și piper după gust
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varză cu afumătură la ceaun:

   Am pus untura în ceaunul încins, apoi legumele tăiate, exceptând varza, și le-am lăsat să sfârâie vreo 5 minute. Am amestecat din când în când.

   Carnea tăiată bucăți mari am aruncat-o și pe ea în ceaun. Nu se uită chimenul și o foaie de dafin; ele se pun la început pentru a da aromă legumelor. Jumătate de litru de bulion se toarnă peste și se lasă toate să fiarbă la foc iute. 

   Între timp am tăiat varza în fâșii potrivite, apoi am împrăștiat-o în ceaun. Am pus și restul de bulion, condimentele și bineînțeles crenguțele deasupra.

   Nu-i multă muncă. Atunci când gătești la ceaun ai nevoie doar de răbdare și de-o gustare până-i gata masa. :)  Unii preferă și câte-o gură de horincă lângă. Eu m-am limitat la must. :)

   Deși mâncărurile astea sunt cam grase, preparate sub altă formă, n-au niciun gust. Părerea mea!
   Și-i gata masa! Pâinea de casă nu putea să lipsească, iar castraveciorii nici atât. 

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Varză cu afumătură la ceaun" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

Rocsi 1

18.12.2013, 21:41

Imi place tare mult

diaconta 1

19.12.2013, 16:53

oioioiiiiiiii ce-mi place asta

Constelatialeu 1

19.12.2013, 20:18

Valeuuuuuuuuuuu,ce bunatate aici..

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sarmale cu varza dulce