Tochitura moldoveneasca

de RODIMUR in Porc, 10 Iun 2017 | 10343 vizualizari

 

O mâncare specifică zonei din care sunt și în care trăiesc, apreciată deopotrivă de locuitori ai țării, de pretutindeni. O mâncare sățioasă și ușor de făcut, care adună pe o farfurie ingrediente diverse, pe placul tuturor.
Tochitura este un fel principal care poate fi preparat repede la sfârșit de săptămână, când mâncarea din frigider s-a terminat și urmează să gătim altceva, dar până una-alta, trebuie să mai și mâncăm...

 

INGREDIENTE

  • 300 grame pulpă de porc
  • 4 cârnăciori (din porc și vită) de preferință mai subțiri
  • 100 grame brânză de burduf
  • 30-40 grame telemea de oi
  • 2 ouă
  • ulei pentru prăjit carnea, cărnăciorii și ouăle
  • apă
  • sare
  • piper
  • mămăliguță pentru două persoane
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tochitura moldoveneasca:

Carnea se spală, se scurge de apă și se porționează cubulețe. Se pune la foc mic, într-o crăticioară cu ulei încins, până se albește (se întoarce pe toate părțile), după care se toarnă peste ea două-trei pahare de apă și se lasă la foc iute, să fiarbă și să scadă apa. Se acoperă crăticioara pe jumătate, cu un capac. Spre sfârșit, se adaugă condimentele și se întorc bucățelele de carne, ca să prindă o culoare frumoasă peste tot.

Cârnăciorii se spală, se șterg cu un prosop de hărtie și se pun la prăjit, într-o tigaie cu ulei încins. Se înțeapă pe alocuri cu o scobitoare și se țin pe foc, întorcându-i pe ambele fețe, până se pătrund și se rumenesc frumos.

Se face o mămăliguță densă, dar nu prea tare, iar când este gata, se toarnă în ceșcuțe unse cu ulei, pentru a lua forma lor. Se lasă așa 3-4 minute, ca să se întărească, după care poate fi pusă în farfurie.

Se fac două ochiuri și se condimentează cu sare și piper.

Se montează farfuria. Se răstoarnă ceșcuțele cu mămăliguță și apoi se ornează farfuria cu un ochi, două linguri de brânză de burduf, doi cârnăciori, carnea de porc, iar peste mămăliguță și ou se rade telemea de oi, iar cine dorește, poate turna o lingură din uleiul în care s-au prăjit cârnăciorii.

TIPS-URI

1

Alegeți cârnăciori subțiri care se prăjesc mai ușor și mai bine.

2

Pulpa de porc este foarte bună pentru tochitură, pentru că nu are prea mult grasime și poate fi ușor porționată.

3

Dacă nu aveți brânză de burduf, este foarte bună și telemeaua.

4

Mămăliguța să nu fie prea moale, dar nici prea tare, pentru că ar părea înecăcioasă.

5

Cantitățile acestea sunt suficiente pentru un fel principal consistent.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tochitura moldoveneasca" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tochitura din organe de porc