Pui cu sos sweet & sour

de anomisana in Pui, 7 Feb 2012 | 12426 vizualizari

 

Săptămâna trecută, bucătăraşul şef mi-a făcut poftă de mâncare asiatică, dar abia joi am ajuns la Lidl şi în afară de ghimbir nu am mai găsit nimic din produsele promovate la săptămâna asiatică. Aşa că am pornit-o spre Kaufland, de unde cumpăr în mod obişnuit iar de acolo am luat un sos de la Uncle Ben's, tăieţei de orez, pulpiţe de pui şi nişte legume. Împreună cu inspiraţia de la bucătăraş, m-am pus pe treabă, căci iubitul meu tocmai se plânsese că de când m-am dedicat torturilor, nu i-am mai făcut sofisticături, cum le zice el.

 

INGREDIENTE

  • sos Sweet & Sour
  • tăieţei de orez
  • sos de soia
  • orez integral
  • pulpe de pui
  • ardei roşu
  • morcov
  • ţelină
  • usturoi
  • ghimbir
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pui cu sos sweet & sour:

Am tăiat legumele fideluţă, iar usturoiul şi ghimbirul le-am tocat mărunt. Am tăiat carnea cubuleţe. Am rumenit carnea în puţin ulei, apoi am scos-o pe şervet de hârtie să se absoarbă grăsimea. În uleiul în care am prăjit carnea, am călit apoi legumele, la care am adăugat usturoi şi ghimbir. Am pus într-o crăticioară sosul să se încălzească, şi am adăugat carnea şi legumele, apoi le-am stropit cu sos de soia. Separat am fier orez cu cubuleţe de legume, iar în alt vas am fiert tăieţei cu legume tăiate fideluţă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pui cu sos sweet & sour" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (11)

anomisana 1

07.02.2012, 22:36

Mulţumesc pentru aprecieri. Din păcate nu mai este, că au trecut nişte zile de când am făcut-o, dar data viitoare promit că dau tuturor câte o porţie.

mirela0911 1

07.02.2012, 23:50

Ce-mi place si mie!

anomisana 1

08.02.2012, 00:33

Dacă nu mi-ar fi făcut poftă bucătăraşul şef, poate nu făceam acum, dar aşa...trebuia să ne facem pofta.

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu urzici - Reteta gustoasa de post

de Rocsi 9

pe 13.03 la 20:21

Salată de varză cu dressing de avocado - Rețeta savuroasă și sănătoasă

pe 13.03 la 16:29

Prăjitură de post cu fructe de pădure – rețetă simplă și delicioasă

pe 13.03 la 14:33

Pate de mazăre - Rețeta gustoasă de post

pe 13.03 la 10:58

TOP
utilizatori

Rocsi

216 puncte

MotanLaOale

155 puncte

Lau

Lau 9

114 puncte

mihaelar63

107 puncte

ralu_ca

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]