Hrișcă cu legume și carne de porc (Grechka s myasom)

de DinDragostePentruGatit in Porc, 19 Ian 2013 | 10686 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • 500 g hrișcă;
  • 600 g spată de porc;
  • 2 cepe;
  • 2 morcovi (150 g);
  • 80 g țelină (o felie potrivită);
  • 1 ardei kapia roșu;
  • 200 g varză roșie (1/4 dintr-o varză mică);
  • 50 mL bere;
  • 1 căpățână mică de usturoi;
  • cimbru;
  • boia dulce;
  • chili întreg;
  • o legătură de mărar;
  • Delikat;
  • ulei de floarea sorelui;
  • piper;
  • sare.
Portii: 8
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Hrișcă cu legume și carne de porc (Grechka s myasom):

Hrișca se spală și se pune la hidratat în apă fierbinte, circa 2-3 ore. 

Se pregătesc legumele:

- ceapa și ardeii se toacă mărunt;

- morcovii și țelina se dau la răzătoare;

- varza se taie fâșii. 

Carnea se spală și se taie cuburi. 

Se condimentează cu boia dulce, cimbru, sare și piper. 

Se lasă la rece circa 30 minute.   

Carnea condimentată se prăjește într-o tigaie în puțin ulei, după ce s-a rumenit se adaugă un strop de bere, un chili uscat și se lasă pe foc circa 10-15 minute.  

Într-o tigaie adâncă, poate fi wok, se pune puțin ulei de floare soarelui iar după ce s-a încălzit se călește circa 1 minut ceapa, se adaugă apoi morcovii și țelina iar dupa alte 2 minute, varza. 

Se adaugă hrișca strecurată. 

Carnea se adaugă peste amestecul de hrișcă și legume. 

Spre final se adaugă ardeii și usturoiul zdrobit sau tăiat mărunt. 

Se condimentează după gust cu puțin Delikat, sare și piper.

La final se presară mărar fin tocat.

Poftă bună!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Hrișcă cu legume și carne de porc (Grechka s myasom)" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Friptura de porc impanata, cu vin la cuptor