Ciorba radauteana

de Rita Ilies in Supe/Ciorbe, 7 Ian 2014 | 20051 vizualizari

 

Pretențiile soțului, care a vrut ciorbă de burtă cu gust de pui, i-au adus celebritatea Corneliei Dumitrescu, o simplă bucătăreasă. Aproape de finele anilor 1970, pe rețetarul Restaurantului Nor din municipiul Rădăuți, local cu ștaif în acea vreme, a apărut un nou sortiment la capitolul supe: ciorba rădăuțeană. În cei 30 de ani de la inventare, până în 1990, ciorba de pui cu gust deosebit a reușit să acapareze restaurantele din toată țara. Ba mai mult, a pătruns și pe piața externă, în meniul unor restaurante cu specific românesc din străinătate. Suceveanca Cornelia Dumitrescu, a făcut datorită ciorbei rădăuțene, primul pas spre celebritate, ajungând mare maestru în arta culinară. Inițial, pentru ciorbă se folosea carne de curcan, însă pentru că aceasta era prea scumpă, s-a înlocuit cu carnea de pui. Ingredientele sunt la îndemâna oricui, însă secretul constă în modul în care acestea se combină. Ciorba rădăuțeană este foarte apreciată și azi, în multe dintre cazuri având succes mai mare decât celebra ciorba de burtă. Regretul maestrului bucătar este faptul că nu poate omologa rețeta deoarece denumirea este strâns legată de numele orașului care-i dă numele, Rădăuți. S-a lovit de aceeași problemă precum cei de la Sibiu vrând să omologheze inconfundabilul salam de Sibiu.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru aproximativ 5 l de ciorbă:
  • un piept de pui
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • o rădăcină mică de țelină
  • 4-5 căței de usturoi
  • o ceapă mică
  • 5-6 boabe de piper
  • piper măcinat și sare după gust
  • 3 gălbenușuri
  • 300 ml smântână grasă ( ideal ar fi să folosiți smântână de țară, astfel ciorba nu se va tăia )
  • 2 linguri oțet sau 3 linguri zeamă de lămâie
  • verdeață de pătrunjel tocată
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba radauteana:

   Se pun la fiert legumele întregi, pieptul de pui și piperul boabe. Când pieptul s-a fiert, se strecoară zeama.
   Se taie carnea fâșii iar legumele se rad pe răzătoarea mare ( mai puțin ceapa, pe care o aruncăm ), apoi se adaugă în zeama strecurată și se mai lasă să fiarbă 5 minute. Se adaugă usturoiul pisat, sarea și piperul măcinat.
   La final, smântâna se bate cu gălbenușurile și oțetul, se lungește cu puțină zeamă și se toarnă peste ciorbă.
   Se mai dă un clocot și ciorba este gata. În farfurie am presărat pătrunjelul tocat.

TIPS-URI

1

În rețeta originală se adaugă și cimbru, și foi de dafin.

2

Merge foarte bine atât cu ardei iuți proaspeți sau murați, dar și cu salată de ceapă și usturoi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba radauteana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Borș de spanac dres cu smântână – Ușor, sănătos și delicios

ieri la 11:06

Chec cu lămâie și mac - Rețeta simplă pentru un desert pufos și aromat

pe 11.04 la 09:43

Prăjitură cu morcovi și nuci - Deliciu aromat și pufos

pe 10.04 la 18:06

Pască fără aluat - Rețeta simplă și delicioasă pentru Paște

pe 10.04 la 10:56

TOP
utilizatori

mihaelar63

1104 puncte

gaby_duceag

1000 puncte

Rocsi

250 puncte

UrsanMihaela

107 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de curcan