Ciorba de dovlecei, cu zdrente de oua

de RODIMUR in Ciorbe, 22 Oct 2018 | 5685 vizualizari

 

Dacă a venit toamna, a venit și sezonul preparatelor din dovlecei. Deocamdată, am făcut o foarte gustoasă ciorbă de dovlecei, cu zdrențe de ouă, în loc de paste făinoase, pentru că-mi plac mai mult și n-am mai făcut de mult timp.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 l de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 3 dovlecei
  • 2 roșii
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1/2 țelină
  • 1 pătrunjel
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 ardei gras
  • 1 ardei capia
  • 3 ouă
  • 3 linguri de făină albă (pentru zdrențele de ouă)
  • ulei pentru călit legumele
  • sare
  • piper
  • cimbru
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de dovlecei, cu zdrente de oua:

Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient și la foc mic, ca să se înmoaie puțin.

Se curăță usturoiul, se spală, se taie fin și se călește peste ceapă.

Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, se taie bastonașe, după care se pun la călit, cu ceapa și usturoiul.

Se curăță morcovi și țelina, se spală bine, se dau pe răzătoarea mare și se pun și ei la călit, cu celelalte legume.

Se spală roșiile, se curăță de semințe, se taie și se pun la călit, cu celelalte legume. 

Când toate legumele s-au înmuiat, se adaugă 3 litri de apă rece și se lasă la fiert înăbușit.

Între timp se spală dovleceii, se curăță de coajă, se taie cubulețe și se adaugă la fiert, în oala în care fierb înăbușit legumele călite. Când se ridică spumă deasupra, se adună și se aruncă. Se completează cu apă, când este cazul.

Se alege, se spală și se taie frunzele de pătrunjel.

Când legumele sunt aproape fierte, se mixează ouăle cu sare și făină și după omogenizare, când compoziția are consistența smântânii, se toarnă ”în fir” în ciorba care fierbe. Zdrențele vor sta la suprafața ciorbei, dar mai lăsați oala la fiert încă două-trei clocote.

Condimentați cu sare, piper și cimbru și opriți focul de la aragaz. Presărați pătrunjelul tocat, acoperiți oala cu un capac și după 10-15 minute, ciorba se poate servi.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți ceapa, ci căliți-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, ca să se înmoaie și să rămână dulce.

2

Legumele trebuie doar călite/înmuiate puțin, nu prăjite, după care vor fierbe înăbușit.

3

Cine vrea, poate lăsa dovleceii cu tot cu coajă.

4

Dacă nu vreți ca zdrențele de ouă să fie mai consistente, puteți renunța la făină.

5

Toate legumele fierb repede, mai ales după ce au fost și călite, așa că nu le țineți prea mult pe foc, ca să nu se terciuiască. Verificați, între timp, dacă sunt fierte.

6

Când legumele și zdrențele de ouă sunt fierte și ciorba este gata, opriți focul, condimentați, presărați pătrunjelul tocat și acoperiți oala cu un capac. Veți servi ciorba după ce ”se va odihni” 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de dovlecei, cu zdrente de oua" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (18)

RODIMUR 1

25.10.2018, 20:38

Rocsi, e chiar grozavă...! Mie-mi plac mult gustul dovlecelului și zdrențele de ouă și cum nu mai făcusem de ceva vreme așa ciorbiță, am zis că acum este momentul să-mi fac pe plac...Merci!

Ina 1

27.10.2018, 18:05

Buna ciorbita!

RODIMUR 1

27.10.2018, 18:40

Mulțumesc, Ina! Și nouă ne-a plăcut foarte mult...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de dovlecei