Abia asteptam sa va impartasesc reteta mea de Cheesecake cu dovleac si rom la multicooker Crock-Pot Express cu gatire sub presiune.
Fin, cremos, cu aroma placuta si delicios. Va spun cu toata inima, este unul dintre cele mai reusite cheesecake-uri, iar voi stiti ca acesta este desertul meu preferat.
V-as recomanda doua ponturi de mare ajutor pentru un cheesecake reusit: mixarea compozitiei cu ajutorul unui blender performant si coacerea desertului in baie de aburi.
De aceasta data, eu am copt acest Cheesecake cu dovleac si rom la multicooker Crock-Pot Express cu gatire sub presiune.
Sa va mai spun ca a fost gata in 30 minute? Sau ca a iesit foarte cremos? Sau ca in timp ce aparatul gatea, eu imi vedeam de treaba linistita? Stiu, suna ca fiind aparatul ideal, si chiar este si vi-l recomand si voua!
Puteti afla mai multe detalii despre acest aparat, dar si super oferta de Paste aici >>> http://bit.ly/2CKEauv
Biscuitii se macina fin cu ajutorul unui robot. Untul se topeste si se adauga peste pesmetul de biscuiti. Se amesteca si se omogenizeaza, apoi se intinde un strat egal in forma de copt. Se taseaza bine cu o presa, apoi se da deoparte. Intr-un blender cu capacitate mare, se pune branza, un praf sare, smantana, piureul de dovleac indulcit, ouale, zaharul aromatizat, gemul de caise si zaharul pudra. Se pune capacul si se paseaza de cateva ori pana se obtine o compozitie omogena, fina si spumoasa. Aceasta compozitie se toarna usor peste blatul de biscuiti. Daca va mai ramane compozitie, o puteti coace in alta forma.
Atentie: nu umpleti pana la marginea de sus, lasati 2 cm spatiu pentru ca la copt, cheesecake-ul va creste si va da pe afara!
Eu am facut un fel de competitie: am copt cheesecake-ul mare la multicookerul Crock-Pot Express, iar compozitia ramasa am distribuit-o in 4 monoforme si am copt in cuptorul aragazului. Vreau sa va spun ca, desi mai mici, formele din cuptor au fost gata in 60 minute, spre deosebire de forma cea mare, care a fost gata in mai putin de 30 minute.
In vasul Multicooker-ului Crock-Pot Express cu gatire sub presiune se asaza gratarul din inox. Se toarna o cana cu apa in interiorul vasului. Se asaza forma de copt cu cheesecake. Se pozitioneaza central.
Se asaza capacul rotind din pozitia deschis spre pozitia inchis.
Se verifica supapa pentru aburi care trebuie sa fie inchisa.
Se seteaza programul DESERT, presiune High si timp de gatire 25 de minute.
In timp ce aparatul se incalzeste pe ecran apare HEAT, iar apoi, dupa semnalul sonor apare timpul setat pentru gatit.
Vor iesi cativa aburi in momentul in care incepe programul si se stabilizeaza presiunea in interiorul aparatului.
Dupa ce timpul de gatire s-a terminat, se aude un semnal sonor si apoi aparatul intra automat pe modul KEEP WARM. Pentru deschiderea capacului mai intai se elibereaza supapa de aburi cu ajutorul unei spatule.
Se mai lasa capacul pus inca 5-10 minute si apoi deschide cu grija. Se recomanda folosirea unei manusi de bucatarie in momentul deschiderii capacului. Cu ajutorul unei manusi de bucatarie se scoate forma cu cheesecake si se asaza pe un gratar, la temperat. Abia dupa ce s-a racit de tot, se poate depozita la frigider. A doua zi, se pregateste glazura de ciocolata. Se topeste ciocolata in smantana lichida infierbantata, apoi se amesteca pana la omogenizare. Se lasa la temperat. Intre timp, se mixeaza smantana rece pana devine pufoasa si aerata; se adauga zaharul si se mai mixeaza cateva secunde. Se transfera intr-un poche. Se scoate cheesecake-ul de la frigider, se desface inelul de la forma de copt. Cheesecake-ul se glazureaza cu ciocolata si se pune cateva minute in frigider ca sa se intareasca glazura, abia apoi de orneaza cu frisca si fructe physalis. Este un cheesecake fabulos de gustos si vi-l recomand cu toata inima! Sa va fie de folos!
1
Ingredientele reci: branza, smantana, ouale trebuie tinute la temperatura camerei minim 30 - 40 minute.
2
Se pregateste o forma de copt, diametrul 16-18 cm. Ideal ar fi sa folositi o forma din silicon. Eu am folosit una de metal.