Zacuscă cu vinete

de Pur_si_simplu_papa_bun in Zacusca, 16 Oct 2011 | 6472 vizualizari

 

Poate e un pic cam târzie postarea mea cu zacusca de vinete, dar dacă nu ați apucat să o faceți vă scriu varianta care îmi place mie și pe care o fac deja de vreo 4 ani.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru o porție:
  • 4 kg vinete 
  • 3 kg gogoșari
  • 1 kg ceapă
  • 1kg morcovi 
  • 1 l bulion
  • 1/2 l ulei
  • sare, piper, foi de dafin
  • 1 aspirină pisată
Portii: -
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Zacuscă cu vinete:

Vinetele le-am copt anul acesta prin iulie și le-am pus în congelator, în așteptarea zacuștii, pe care o fac în septembrie sau începutul lui octombrie. Astfel că le-am lăsat să se decongeleze și să se scurgă bine de zeamă, apoi le-am tocat cu robotul de bucătărie.

Gogoșarii și ceapa se spală, se curăță și se toacă. Morcovii se fierb în coajă, apoi, după ce se răcesc, se curăță de coajă și se mărunțesc și ei. Trăiască robotul de bucătărie, nu?

Am pus uleiul la încins și am călit ceapa și gogoșarii timp de 5-7 minute pe aragaz, după care am mutat oala în cuptor și am lăsat-o să fiarbă 2 ore. De vreo 2 ori am mestecat și am curățat de bucățele de gogoșari sau ceapă arse (dacă este cazul) marginea interioară a oalei cu un șervet umed și curat.
După cele 2 ore am pus morcovii și vinetele în oală, am amestecat bine și le-am pus în continuare la cuptor pentru încă 2-3 ore până se ridică uleiul deasupra.
Spre final am adăugat foile de dafin și piperul măcinat (nu mă încântă să găsesc boabe de piper prin zacuscă).

Până a fiert zacusca în cuptor, am spălat borcanele și le-am așezat pe aragaz culcate pentru a se usca și steriliza (se încăzesc de la căldura cuptorului).
Zacusca, pe care am sărat-o, am turnat-o în borcanele încălzite, am presărat puțină aspirină în fiecare borcan, am capsat bine capacele și le-am pus la culcuș în pătură să se răcescă încet până a doua zi seara.
Eu aș mânca zacuscă de dimineața și până seara, atât de mult îmi place. Sper să vă bucurați și voi în tihnă de o felie de pâine cu zacuscă.
Să aveți poftă bună!!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Zacuscă cu vinete" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Placinta cu foietaj simplu de casa si umplutura de mere