Tocana de iepure

de simona72 in Iepure, 11 Apr 2016 | 9457 vizualizari

 

Nu stiam foarte multe despre carnea de iepure, drept urmare m-am documentat. Din pacate pare o carne putin apreciata la noi, se gaseste cu greu in magazine, dar cel mai bine o gasiti la crescatori autohtoni. Este o carne alba si are cel mai mic nivel de colesterol, grasimi saturate, calorii si sodiu. In schimb, carnea de iepure are cel mai mare nivel de proteine.
Sa va spun cate ceva si despre reteta… Chiar daca iepurele este o carne alba, frageda, mie imi place sa-l las de pe o zi pe alta intr-o marinada cu vin, plante aromatice si mirodenii. Am optat de data asta pentru o tocana, nimic sofisticat, cu verdeturi si arome imbietoare.

 

INGREDIENTE

4 pulpe de iepure

  • 2 linguri ulei de masline extravirgin
  • 1 ceapa rosie
  • 1 legatura ceapa verde
  • 1 conserva rosii cubulete in suc propriu
  • 1 legatura leurda
  • 1 legatura patrunjel proaspat
  • ½ ardei iute rosu
  • 2-3 linguri pasta de gogosari
  • Piper proaspat rasnit
  • Optional: 100 gr bacon
  • Pentru marinarea carnii:
  • 500 ml vin alb demisec
  • Sare roz de Himalaya cu verdeturi de Provence
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tocana de iepure:

Am transat iepurele in bucati, iar pentru tocana am folosit doar pulpele. Din muschiuleti am facut ceva sofisticat, iar din restul o ciorbita… Am pus toate bucatile de iepure intr-un castron mare, am adaugat vinul si 1 lingura de sare cu verdeturi. Am amestecat putin sa se topeasca sarea si sa se distribuie, am acoperit vasul cu folie alimentara si l-am dat la frigider pentru 24 ore.

Intr-o tigaie mare, eu am folosit un wok, punem uleiul la incins. Taiem ceapa rosie marunt si o calim. Adaugam ceapa verde taiata bucati nu foarte mici si o calim si pe aceasta. Adaugam ardeiul iute taiat in bucatele( ardei iute adaugati cat de piscacioasa va place mancarea), apoi vine randul conservei cu rosii si pastei de gogosari. Amestecam si lasam sa dea in clocot. Leurda o taiem fasii, iar patrunjelul tocat marunt. Adaugam verdeturile la mancare, amestecam, asezonam cu sare cu verdeturi si piper proaspat rasnit. La final adaugam si pulpele de iepure si lasam sa dea in clocot. Transferam tocana intr-un vas termorezistent, subtiem tocana cu un pahar din vinul de la marinada, acoperim vasul cu capac si dam la cuptorul incins la 160 grade pentru 1 ora si 30 minute. Dupa 1 ora dupa ce a stat tocana in cuptor am adaugat bacon taiat cubulete si prajit in tigaia fara ulei. Este optional, eu l-am adaugat doar pentru aroma, pentru gustul de afumat…Am mai lasat inca 30 minute la cuptor si a fost gata. Carnea este extrem de frageda, se desprinde usor de pe os, iar de gust nu va mai spun cat este de bun…Se serveste cu garnitura preferata, noi am optat pentru piure de cartofi. Sa va fie de folos!!

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocana de iepure" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Tocana de iepure