Tocana de ardei copti cu galuste bavareze, la Multicooker Crock Pot Express cu gatire sub presiune

de Merisor in Multicooking, 10 Oct 2019 | 4153 vizualizari

 

Pentru că ardeii copți sunt adorați de familia mea, m-am gândit să-i includ în cât mai multe rețete culinare, iar de data aceasta vreau să împărtășesc cu voi rețeta Tocăniță de ardei copți cu găluște bavareze pe care am preparat-o la Multicooker Crock Pot Expres cu gătire sub presiune.
Cred că v-am mai spus în repetate rânduri că acest multicooker este preferatul meu și cel mai folosit aparat electrocasnic din bucătărie.
Nu numai că pot găti rapid la el orice preparat, dar gustul este net superior dacă aș găti același preparat în modul clasic.
Și cum în luna octombrie sărbătorim Crocktober, adică bucuria de a mânca sănătos și delicios, preparând mâncărurile la minunatele aparate Crock Pot, vi le recomand cu toată încrederea.
Găsiți o gamă variată de aparate Crock-Pot, de la slow-cookere digitale, sau manuale, dar și acest Multicooker Crock Pot Expres cu gătire sub presiune, accesând site-ul crockpot-romania.ro.
Cât despre rețeta de față vă pot spune că a ieșit o nebunie.
O combinație ce ne-a cucerit pe loc și pe care v-o recomand cu drag!
 

 

INGREDIENTE

  • Pentru sos:
  • 1 kg ardei capia
  • 270 gr suc de roșii
  • 1 ceapă roșie, medie
  • 2 căței de usturoi
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 3-4 frunze de busuioc, proaspete
  • sare și piper, după gust
  • 2 linguri ulei de floarea soarelui
  • 25 gr unt
  • 150 gr brânză de burduf
  • 1/2 legătură de pătrunjel verde
  • Pentru găluștele bavareze:
  • 1 baghetă de pâine, mai veche
  • 1 ceapă roșie, mai micuță
  • 2 căței de usturoi
  • 1 gogoșar
  • 1 lingură ulei de floarea soarelui
  • 50 gr unt cu 82% grăsime
  • 110 ml lapte
  • aproximativ 100 gr pesmet
  • sare și piper
  • 1/4 linguriță chimen
  • 1/2 linguriță nucșoară
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 1/2 legătură de pătrunjel
  • 2 ouă, medii
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tocana de ardei copti cu galuste bavareze, la Multicooker Crock Pot Express cu gatire sub presiune:

Coacem ardeii, îi curățăm și îi lăsăm la scurs. Cât timp se scurg ardeii, ne ocupăm de găluștele bavareze. Tăiem bagheta de pâine în cuburi mici pe care le punem într-un bol. Pornim Multicookerul Crock Pot Expres cu gătire sub presiune pe programul Brown/Saute pentru 10 minute. Pentru funcție nu este necesar capacul și este utilizată pentru rumenire/călire. Va apărea mesajul HEAT, ceea ce înseamnă că aparatul se încălzește. După 2 minute, punem uleiul în vasul multicookerului, iar când acesta se încinge, pe afișaj va apărea timpul setat. Adăugăm untul. Când untul este topit, adăugăm ceapa curățată și tocată și cei doi căței de usturoi, curățați și tocați. Amestecăm cu spatula din dotare pentru a nu se arde ceapa, iar când aceasta se pătrunde ușor o stropim cu puțină zeamă de la ardeii copți. Adăugăm gogoșarul curățat și tocat în cuburi mici și din nou amestecăm cu spatula, pentru a se prepara uniform. Mai stropim ingredientele cu puțină zeamă de la ardei. După expirarea timpului se va auzi un semnal sonor și vom acționa butonul STOP/START. Punem ingredientele din vas peste cuburile de pâine. Adăugăm și laptele și frământăm compoziția cu mâinile pentru a se sfărâma pâinea. Adăugăm condimentele, pătrunjelul tocat și ouăle, pe rând. La final, potrivim textura compoziției cu pesmet și modelăm găluștele de dimensiunea unei mingi de ping pong, sau ceva mai micuțe. Pornim din nou multicookerul pe funcția BROWN/SAUTE, tot pentru 10 minute. Procedăm ca și anterior pentru a căli ceapa cu usturoiul în puțin ulei și unt. Când acestea sunt călite, adăugăm sucul de roșii, ardeii capia tăiați franjuri, găluștele bavareze și zeamă de la ardei, cât să fie găluștele ușor acoperite. Adăugăm frunze de busuioc rupte, oregano, puțină sare și puțin piper. Așezăm capacul vasului cu butonul supapei pe poziția închis. Setăm funcția MEAT/STEW pentru 30 de minute și presiune High. Pe afișaj va apărea din nou mesajul HEAT până când lichidul din interior atinge temperatura necesară. Apoi apare timpul setat care va fi afișat în mod descrescător până la expirare. Din acest moment ne putem vedea liniștiți de alte ocupații, pentru că multicookerul își va face treaba singur. După expirarea timpului, multicookerul se oprește automat și se aude un semnal sonor. Cu o spatulă, sau clește de bucătărie comutăm butonul supapei pe poziția deschis. Așteptăm să se elibereze presiunea, apoi comutăm capacul multicookerului spre poziția deschis. Îl ridicăm cu grijă să nu ne ardă vaporii. Este recomandat să purtăm mănuși! Adăugăm brânza de burduf în tocăniță și pătrunjelul verde, tocat, presărându-le pe deasupra. Așteptăm să se topească ușor brânza și putem să ne servim cu delicioasa Tocăniță de ardei copți cu găluște bavareze. Are un gust ușor dulceag și acrișor, iar găluștele bavareze sunt bine hidratate și țin loc de pâine.  

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocana de ardei copti cu galuste bavareze, la Multicooker Crock Pot Express cu gatire sub presiune" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

madi_marin 1

12.10.2019, 18:23

Ce bine arata si cat de gustoasa trebuie sa fie! Si mie imi plac mult ardeii copti

Rocsi 1

14.10.2019, 21:51

Este o reteta interesanta si cred ca si foarte gustoasa! Bravo, Merisor!

Andra_Constantinescu 1

03.11.2019, 16:58

Cu ardei copt sigur e delicioasa aceasta tocana!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

Turta dulce - Descopera reteta perfecta pentru sarbatori!

pe 19.11 la 20:30

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sarmale pregatite la Multicooker Crock-Pot Express cu gatire sub presiune