Salata Caprese

de RODIMUR in Salate, 22 Iun 2018 | 4423 vizualizari

 

Îmi doream de mult timp să prepar această salată, nu pentru că aș fi fost în căutarea unei diete rezonabile și plăcute, ci pentru că m-au atras dintotdeauna, numele, istoricul și aspectul ei.
Salata Caprese nu înseamnă doar dietă mediteraneană, mâncare consistentă, dar ușoară și estetică, ci și patriotism, steagul Italiei și un istoric interesant, pornind de la insula Capri, de unde-i vine numele și unde a fost preparată pentru prima dată de către un bucătar care voia să vadă culorile țării sale, pe platouri și farfurii.
Salata Caprese apare menționată pentru prima dată în 1924, în meniul de seară al unui hotel de pe insula Capri (Hotel Capri Quisisana) pentru că Filippo Tommaso Marinetti a cerut impunerea acestui preparat într-un meniu sănătos.
Mai târziu, în 1952, preparatul s-a impus și a devenit foarte cunoscut nu doar grație gustului și aromelor sale, ci și regelui Farouk al Egiptului, care aflat pe insula Capri a cerut, la revenirea de la plajă, un preparat ușor. I s-a servit ceea ce mai târziu a devenit rețeta sa favorită, un sandviș cu salată Caprese între cele două felii.
Am preparat această salată cât se poate de simplu, plecând de la rețeta originală. Mai nou, au apărut diferite alte variante, cu usturoi tocat, pătrunjel sau diferite sosuri. Mi s-a părut că rețeta minimală este nu numai cea originală, ci și ceea ce poate fi numit într-adevăr un preparat ușor, dar consistent de dietă.
Salata se prepară ușor și repede, dar după preparare trebuie să stea o oră la frigider.

 

INGREDIENTE

  • 250 grame de brânză mozzarella
  • 2 roșii medii și rotunde
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • sare
  • frunze proaspete de busuioc
  • oregano
Portii: 2
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata Caprese:

Roșiile se spală, se șterg cu hârtie absorbantă și se feliază (felii cam de 7-8 mm grosime).

Mozzarella se scurge de zer și se lasă să se usuce, după care se feliază, la fel ca roșiile.

Frunzele de busuioc se țin sub jet de apă, ca să se curețe de praf, iar apoi se zvântă.

Ingredientele se pun în farfurii sau platouri după cum dorește fiecare, dar important este ca toate să fie vizibile, pentru a indica astfel, culorile Italiei.

Se condimentează cu sare și oregano, și se stropește cu ulei de măsline.

Se dă salata la frigider pentru o oră, după care poate fi servită.

TIPS-URI

1

Scurgeți mozzarella de zer și lăsați-o să se usuce, înainte de a o felia.

2

Frunzele de busuioc trebuie, de asemenea, curățate și zvântate, înainte de a fi integrate în salată.

3

Toate ingredientele trebuie să fie vizibile în farfurii/platouri, pentru a indica astfel culorile Italiei.

4

Țineți salata o oră la frigider, înainte de a fi servită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata Caprese" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

Rocsi 1

22.06.2018, 20:18

Este grozava de pregatit acum, mai ales ca avem rosii gustoase!

RODIMUR 1

22.06.2018, 20:25

Așa e, Mihaela! Foarte bună, sănătoasă și sățioasă! Mulțumesc mult pentru apreceier!

RODIMUR 1

22.06.2018, 20:26

Da, Rocsi este exact ce merge mai bine în acest sezon...Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Spaghete cu ton

de RODIMUR 8

ieri la 23:37

Ciuperci gratinate, cu spanac și cremă de brânză la cuptor - Un preparat sățios și savuros

ieri la 10:27

Brânză camembert cu struguri la cuptor - Aperitivul plin de savoare care te va cuceri

pe 08.10 la 08:21

Prăjitura Ora 12 - Un deliciu ciocolatos de zile mari

pe 07.10 la 11:00

Ostropel cu carne de porc și gogoșari - Rețeta savuroasă de toamnă

pe 06.10 la 07:57

TOP
utilizatori

Rocsi

1334 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Sidy

200 puncte

vasimur

182 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]