Un fel de martisor dulce pentru toate gospodinele de pe bucataras, cu drag pentru voi vrednicutelor.
Foaia 1 si 2 : Margarina la temperatura camerei o mixam cu zaharul pudra, adaugam galbenusurile, omogenizam. Adaugam amoniacul stins cu zeama de lamaie si faina cernuta si la final albusurile cu sare batute spuma tare. Avem grija sa amestecam cu miscari usoare de jos in sus. Tapetam o tava cu hartie de copt ( 23/32 cm), impartim compozitia in doua, coacem doua foi. Le lasam sa se raceasca bine.
Foaia 3 : Albusurile cu un praf de sare le mixam bine, adaugam zaharul si mixam pana obtinem o bezea tare, adaugam alunele si faina, omogenizam si punem compozitia in tava tapetata cu hartie de copt ( 23/32 cm ). Bagam tava la cuptorul preincalzit, este gata cand trece testul scobitorii. Lasam sa se raceasca bine.
Crema 1: Intr-un castron punem crema de alune si mascarponele si omogenizam bine.
Crema 2: Ciocolata si smantana pentru frisca le punem intr-o craticioara si punem pe foc sa se topeasca ciocolata, avem grija sa nu atinga punctul de fierbere. Lasam sa se raceasca bine apoi incepem sa mixam pana obtinem o crema ferma si spumoasa.
Asamblare: Asezam pe o tava prima foaie peste care punem jumatate din crema 1, asezam foaia 3 si restul din crema 1, peste care asezam foaia 2.Deasupra asezam crema 2 si apoi presaram confeti colorate. dam tava la frigider si a doua zi o portionam.