Pizza pizzicata

Pfui...să vedeți la lucru un asemenea maestro, priceput în a face mâncare întocmai precum o joacă, cu o rapiditate de nemaivăzut, o supă minestrone gustoasă, niște paste "al dente" cu puțin usturoi, câteva roșioare și două frunzulițe de busuioc, coaste de porc fripte cu nițeluș oregano și cu sare grunjoasă...încet încetișor spre câteva bucățele rafinate de parmezan, un pahar de chianti și două-trei lingurițe de tiramisu rece, toate închise cu o cafea tare...mâncare brută, gustoasă, simplă, departe de finețurile franțuzite, aspectuoase, puține la trup și prea neîndestulătoare...

Ajung seara acasă, cătrănit, obosit...uneori cu lehamite de ce se întâmplă în jurul nostru...însă intru în paradisul meu terestru...în bucătărie...îmi iau soțioara drept ucenic răbdător (ea săraca strânge tonele de mizerie în urma mea) și încep simfonia:

Pizza pizzicata con salami spianata e parmigiano majore!

Caut să alătur în ritm de canțonetă, câteva note grave, pline de grăsimi și cu un gust minunat, puțin cârnat picant, niște costiță afumată și salam spianata. Mai apoi, sforzando, întind o minunăție de aluat simplu, cu făină, ulei de măsline, drojdie, apă, sare și ou și îl înțep în ritm sacadat cu furculița, apoi îl vâr la cuptor până rumenește puțin. Piano-piano, întindem peste aluat ceva sos de roșii, o zburătură de cașcavaluri moi și topitoare, ciupercuțe zâmbitoare, cărnuri, parmezan, boabe de porumb și prafuri de busuioc și de oregano. Molto adagio, intrăm frumos la cuptor, la temperatură maximă și ieșim după câteva intermezzo-uri, rumeniți, sfârâiți, profund aromatizați și gata pentru il grande finale!
Molto passionato e molto allegro, fac parte soțioarei o felie (avantajul soților cu doamne care țin la siluetă), iar eu apuc restul, hămesit, însetat, răcorit de o bere bună și îndestulat apoi de parfumul italienesc.

Aiiii...Maestro....ma che bella vita!