Piept de pui în sos de vin, sub capac de pâine

de gaby_duceag in Pui, 31 Mai 2012 | 4720 vizualizari

 

Crustă crocantă la exterior, miez aromat , consistent, cuprinzând miresme inconfundabile date de ingrediente de calitate, plus un sos de vin alb cu smântână, această reţetă , uşor de realizat, poate încânta orice gurmand pretenţios. Gătite în acest mod, mâncărurile îşi conservă toate aromele.

 

INGREDIENTE

  • Aluat
  • 300 gr făină
  • 3 linguri mălai
  • 5 gr drojdie
  • ½ linguriţă sare
  • Apă caldă
  • La umpluturăputeţi jongla cu gusturile personale, puteţi fructifica resturi de friptură şi adăuga legume după bunul dumneavoastră plac. Eu am pus aşa:
  • 30 ml ulei
  • Piept de pui preparat la grill – 2 bucăţi mărişoare (undeva la 800 de grame)
  • O cutie mazăre (200 grame)
  • 4 cepe verzi (cu tot cu partea alba)
  • 60 ml supă de legume
  • Un dovlecel
  • O linguriţă coajă rasă de lămâie
  • Sare
  • Piper
  • Sos
  • 60 ml vin alb
  • 3 cătei usturoi
  • 250 ml smântână grasă
  • Puţină nucşoară
  • Puţin cimbru
  • Sare
  • Piper
  • În plus , două linguri de apa şi o lingură de faină
Portii: -
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Piept de pui în sos de vin, sub capac de pâine:

Întâi ne ocupam de pieptul de pui. Îl porţionam în bucăţi  de 1,5-2 cm grosime, îl batem uşor cu ciocanul de carne, condimentăm cu sare şi piper şi-l preparăm  pe grill , câte două minute pe fiecare parte. Îl păstrăm la cald. Mazărea din conservă o trecem pe sub jetul cu apă rece apoi o lăsăm la scurs. Încingem uleiul în vasul Pyroflam. Adăugăm ceapa şi dovlecelul. Călim timp de două minute, apoi adăugăm pieptul de pui şi supa de legume.

Punem capacul şi lăsăm la foc potrivit, să fiarbă înnăbuşit, timp de 5 minute. Adăugăm mazărea, coaja de lămâie, sare şi piper după gust şi mai lăsăm 3 minute. În timp ce fierbe totul în vas, ne ocupam de sos.

În două linguri de ulei încins, călim usturoiul tăiat felioare mai groase. Stingem cu vinul alb şi lăsăm la foc mic 3 minute (să scadă la jumătate). Adăugăm smântâna, cimbrul, nucşoara , sare şi piper. Lăsăm să mai dea două clocote. Punem sosul peste amestecul de carne şi legume. Într-un bol punem făina, mălaiul, drojdia, sarea şi omogenizăm. Începem să adăugăm apă călduţă , frământând, până obţinem un aluat elastic, nelipicios. Pe masa înfăinată întindem cu sucitorul o foaie rotundă, cu diametrul mai mare decât al vasului Pyroflam.  

Dintr-o lingură de faină şi două linguri de apă, facem un amestec omogen cu care ungem partea de sus a vasului, pe exterior, amestecul consituind lipiciul ce va ţine capacul de pâine.  

Aşezăm cu grijă foaia deasupra vasului lipind uşor marginile. Introducem în cuptorul preîncalzit şi lăsăm până ce pâinica prinde culoare. Aveti grijă să întindeţi în strat uniform foaia de aluat, altfel va crăpa. La mine a crăpat puţin într-o parte. E un deliciu! Nu vă puteţi imagina aromele din apropierea vasului, atunci când rupeţi crusta . Poftă mare!      

Daca ti-a placut reteta noastra "Piept de pui în sos de vin, sub capac de pâine" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (166)

diaconta 1

02.06.2012, 18:12

care-i ala site culinar Mena?

ela 1

02.06.2012, 18:27

maiii...ce ati scris atatea comentarii aici,ca eu nu am timp sa le citesc????ia,cine face un rezumat??

Bya Ralu 1

05.06.2012, 10:39

minunat gaby

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pulpe de pui cu ierburi aromate