Pate de casă

de Rita Ilies in Aperitive / Garnituri, 15 Mai 2015 | 5442 vizualizari

 

Nu prea suntem mâncători de pate. Mă refer la cel de pe rafturile hipermarketurilor. Desigur, știți cu toții ce conține și mai ales ce nu conține acesta. Ficatul e doar o umbră în majoritatea conservelor, șoricii, grăsimile și aditivii, luându-i locul fără excepție. Azi vă propun să-ncercați și voi pateul din ficat de pui, pregătit acasă. Este pufos, are un gust desăvârșit și bineînțeles, nu conține conservanți. Este minunat pentru un mic dejun cu legume de sezon sau chiar pentru sandwichul copilului atunci când merge la școală.

 

INGREDIENTE

  • 500 g ficat de pui
  • o ceapă roșie
  • un cățel de usturoi
  • 4 ouă
  • 150 ml ulei de măsline
  • 150 ml lapte integral
  • 250 g smântână integrală
  • o linguriță cu sare roz
Portii: 5
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pate de casă:

   Pentru început am spălat și am uscat 5 borcane de 370g. În ele voi pasteuriza și voi păstra pateul.

   Am curățat ficatul de pielițe și cheaguri de sânge. L-am pus într-un castron încăpător împreună cu ouăle și ceapa tăiată grosier.

   Le-am tocat cu ajutorul mixerului vertical până când s-au omogenizat. În compoziția obținută am adăugat uleiul, laptele și smântâna încorporându-le tot cu ajutorul mixerului.    Am umplut borcanele pregătite în prealabil și le-am așezat într-o oală pe fundul căreia am pus un prosop de bucătărie. Am umplut cu apă până la nivelul gâtului borcanului și am pasteurizat pateul timp de o oră și jumătate la foc mic.  Am scos borcanele pe un prosop curat așezându-le cu capacul în jos ( la fel ca și la murături ). Le-am acoperit și am lăsat pateul să se răcească.

   Păstrăm pateul la frigider sau în cămara răcoroasă. Va rezista în jur de 3-4 săptămâni. 

   Sper să-l pregătiți și voi și să vă placă! 

   Poftă bună!

TIPS-URI

1

1. Vă recomand ficatul de pui proaspăt care vă va ajuta să obțineți un pate pufos, aerat.

2

2. Este indicat să păstrați ficatul în apă cu zeamă de lămâie pentru cel puțin o oră.

3

3. Puteți adăuga legume deshidratate, măsline verzi sau verdețuri. Preferatul meu este pateul cu hribi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pate de casă" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Aperitiv tartine valentine