Gem asortat din piersici, caise și nectarine

de Ancutsa in Mancare copii, 6 Iul 2019 | 2900 vizualizari

 

Am pregătit un gem asortat din piersici, caise și nectarine, a ieșit un deliciu parfumat de vară, tocmai bun pentru clătite la o gustare de dupa amiaza sau de pus pe pâinea cu unt, dimineața. Pentru mine, este gustul copilariei la borcan.
„Meniu copii”

 

INGREDIENTE

  • 7 piersici,
  • 3 caise,
  • 3 nectarine,
  • 300 g zahăr.
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gem asortat din piersici, caise și nectarine:

 

Se spală piersicile, caisele și nectarinele. Fructele mele au fost răscoapte, iar pielița s-a deshidratat ușor, așa că am ales să le decojesc. Se îndepărtează sâmburii, apoi se taie cuburi mai mici. Se pun într-o cratiţă, se acoperă cu zahăr. Fiind dulci, am pus doar 300 g zahăr. Se lasă cam două ore în cratiță, până își lasă sucul.

Se fierbe gemul la foc mic, amestecând din când în când şi culegând spuma formată.

Când gemul este legat, se ia de pe foc, se lasă un pic la răcorit, apoi se toarnă fierbinte în borcane. Se pun capacele, se întorc borcanele cu capul în jos şi se acoperă cu un prosop de bucătărie. După ce se răcesc, se depozitează la loc răcoros.

 

Timp de pregătire: 20 min

Timp de gătire: aprox 30 min

Se obţin: 2 borcane de 270 g

 

Poftă Bună!

 

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:  

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/06/gem-asortat-din-piersici-caise-si.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Gem asortat din piersici, caise și nectarine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy

ieri la 14:33

Vinete marinate cu usturoi și pătrunjel - Rețeta gustoasă și rapidă

ieri la 10:48

Cheesecake cu capsuni si banane - Reteta delicioasa fara coacere

de Rocsi 9

pe 02.06 la 19:15

Dressing cu avocado și iaurt grecesc - Sosul perfect pentru salate

pe 02.06 la 10:35

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy