Din punctul meu de vedere, eclerul este un desert care nu mai are nevoie de introducere... Am vrut sa-l fac putin diferit fata de ce-am fost noi obisnuiti pana acum si din spusele multora, a fost un real succes. Va invit sa incercati aceasta reteta ! Garantat veti impresiona ! Si daca nu doriti sa impresionati pe cineva, cu-atat mai bine, va raman mai multe pentru voi ! Enjoy dragilor!
Incepem cu cojile de eclere: puneti la fiert apa cu uleiul si un praf de sare;
Cand apa a inceput sa clocoteasca adaugati toata faina si amestecati bine cu o lingura de lemn, pana incepe sa se dezlipeasca de pe fundul vasului;
Opriti focul si lasati compozitia sa se raceasca;
Adaugati treptat cate un ou, amestecand bine cu mixerul;
puneti compozitia intr-un poche si formati eclerele in tava, pe hartie de copt, la distanta unele fata de celelalte (luati in considerare faptul ca vor creste si vreti sa evitati sa vi se lipeasca);
Puneti tava in cuptorul preincalzit la 200 grade si nu deschideti usa deloc pe toata durata coacerii;
Lasati-le in cuptor 10-15 minute, pana devin usor aurii deasupra si sunt umflate bine;
Scoateti eclerele si lasati-le la racit;
Scurgeti sucul de mango intr-un pahar separat, iar fructul il blendati;
Amestecati sucul de mango cu cele 3 lingurite de amidon, insa atentie sa nu produceti cocoloase (pentru astfel de procedee este bine sa folositi un tel);
Bateti bine (tot cu ajutorul unui tel) galbenusurile cu zaharul, esenta de vanilie si untul la temperatura camerei;
Puneti compozitia la foc mediu si adaugati treptat (in timp ce amestecati constant) sucul de mango amestecat in prealabil cu amidonul;
Amestecati usor pe foc pana cand compozitia se va inchega – daca focul este prea puternic atunci puteti alege ori sa-l micsorati ori sa amestecati intermitent, cand pe foc cand "la rece" (luati cratita de pe foc cand vedeti ca da semne sa se inchege – este de preferabil sa faceti acest lucru pentru ca in momentul in care da semne sa se inchege, datorita caldurii acumulate de craticioara, compozitia continua sa se gateasca – luati-va toate masurile necesare astfel incat sa evitati sa vi se taie crema);
Lasati-o la racit;
Rupeti ciocolata bucati mici;
Puneti smantana de gatit la incalzit si cand aceasta a devenit fierbinte puneti-o peste ciocolata si lasati-o sa se tempereze in castron;
Puneti crema de mango intr-un poche;
Fructul de mango proaspat il curatati de coaja si il taiati cubulete marunte (brunoise);
Taiati cojile de eclere pe jumatate, pe lungime;
Umpleti-le cu atat cu crema de mango cat si cu bucatelele de mango proaspat;
Capacul eclerului treceti-l prin ganaj-ul de ciocolata alba;
Puneti deasupra un praf de scortisoara si savurati cu placere;
Pofta buna !