Desert pascuta cu smantana si aluat fraged

de RODIMUR in Dulciuri, 9 Apr 2018 | 3387 vizualizari

 

Pentru Paștele din acest an am făcut 3 păscuțe medii cu smântână și aluat fraged, dar nu le-am făcut înalte, pentru că sunt foarte dulci și aromate și așa stând lucrurile e mai bine să fie mai subțiri. Pasca cu smântână și aluat fraged este cea mai bună pască pe care o fac, dulce, untoasă și aromată.
Din ingredientele de mai jos am făcut trei păscuțe medii, cu aluat fraged foarte subțire, în forme cu diametrul de 18 cm. Dacă vreți să fie mai înalte, cu aluatul puțin mai gros, faceți numai două păscuțe de acest fel. Totuși, nu recomand să faceți păști cu smântână foarte înalte, pentru că această umplutură se comportă altfel la cuptor, decât aceea de brânză.
Nu am inclus în timpul de preparare orele în care s-a scurs smântâna de zer și nici cât a stat aluatul fraged la frigider, ca să se întărească.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat de aluat fraged:
  • 250 grame de făină albă
  • 100 grame de unt
  • 1 ou
  • 75 grame de zahăr tos fin
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • făină pentru modelat foaia
  • unt/ulei pentru uns tăvile
  • Pentru umplutură:
  • 1,5 l de smântână grasă și proaspătă
  • 350 grame de zahăr tos fin
  • 7 gălbenușuri
  • 4 linguri de făină albă
  • 3 plicuri de vanilie
  • 50 grame de stafide aurii
  • esență de rom (vanilie) pentru hidratat stafidele
  • 1 praf de sare.
  • Pentru decor:
  • 1 ou pentru uns
Portii: 3
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert pascuta cu smantana si aluat fraged:

Se face un aluat fraged din: făină, unt, 1 ou, zahăr, sare și vanilie și când este gata format, nelipicios și elastic, se pune într-o folie alimentară, în frigider pentru cel puțin o oră.

Pentru această umplutură, smântâna se pune la scurs, într-un săculeț de pânză, cu o zi înainte, într-un loc răcoros.

A doua zi, se amestecă smântâna scursă bine de zer cu: zahărul, gălbenușurile, vanilia, praful de sare și făina. Această operațiune trebuie făcută destul de repede, ca să nu se taie smântâna, dar totuși să se dizolve zahărul. De aceea e bine de folosit zahăr tos fin.

Când compoziția este gata, se scoate aluatul fraged din cuptor, se porționează, în funcție de numărul păștilor și se întinde o foaie care se pune în tavă, cu marginile depășind pereții formei de copt. Se procedează la fel pentru celelalte păști.

Pe fundul tăvii se presară stafide, opărite în prealabil 1-2 minute și ținute apoi, tot 1-2 minute în esență de rom sau de vanilie.

Se toarnă compoziția peste stafide, se nivelează și apoi marginile aluatului se decupează scurt, se rasfrâng spre interior și se ondulează manual.

Se unge cu ou, atât aluatul, cât și umplutura.

Se dă imediat la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, pentru 40-45 de minute, până ce se rumenește frumos. Pasca poate  fi ornată cu stafide în formă de cruce, după ce a început să crească. Când pasca este gata, aluatul este frumos rumenit, dar compoziția pare moale. Ea se va întări, pe măsură ce se va răci.

TIPS-URI

1

Aluatul fraged trebuie făcut cu unt rece.

2

Aluatul fraged trebuie să stea la frigider cel puțin o oră. El poate fi făcut și cu o zi înainte.

3

Stafidele trebuie opărite 1-2 minute și apoi ținute, tot 1-2 minute, în esență de rom (vanilie) după care se scurg bine de lichid. Nu țineți stafidele mai mult timp în esență, pentru că se pot înmuia foarte tare.

4

Nu amestecați timp îndelungat umplutura, pentru că smântâna se poate tăia.

5

După ce a fost pusă umplutura în tavă, pasca cu smântână se dă imediat la cuptor. Aluatul din pască nu trebuie să dospească.

6

Această umplutură crește mult la cuptor și se poate revărsa, temporar peste colac (aluat). Pe măsură ce se va coace și răci, umplutura va reveni la stadiul inițial.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pascuta cu smantana si aluat fraged" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu nuca, ciocolata, crema de vanilie si jeleu de capsuni