Desert fursecuri cu stafide

de RODIMUR in Dulciuri, 24 Ian 2019 | 2524 vizualizari

 

Am multe rețete de fursecuri pentru că astfel de dulciuri sunt foarte apreciate, în toate ocaziile, sunt relativ ușor și rapid de făcut și sunt mai puțin pretențioase din punctul de vedere al condițiilor de temperatură în care trebuie păstrate. De aceea, eu fac adeseori fursecuri, fel de fel și ele nu prea lipsesc de la noi din casă, nu numai la sfârșit de săptămână...
Din ingredientele de mai jos am făcut 34 de fursecuri, cam câte 5/porție.

 

INGREDIENTE

  • 100 grame de unt
  • 2 ouă
  • 50 grame de stafide aurii
  • 100 grame de zahăr pudră
  • 150 grame de făină albă
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • 3 linguri de rom (”Savoy, dark rum”)
  • esență de rom
  • Pentru decor:
  • 40-50 grame de ciocolată
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
Portii: 7
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert fursecuri cu stafide:

Mai întâi se pun stafidele (opărite în prealabil 1 minut, în apă fierbinte) în rom, pentru a se înmuia și impregna, în timp ce se pregătește aluatul.

Se mixează spumă zahărul cu untul și apoi se adaugă pe rând gălbenușurile, mixând întruna.

Se mixează albușurile cu un praf de sare și apoi cu vanilia, iar când au crescut în volum, se adaugă în compoziția cu gălbenușuri.

Se adaugă esența de rom și apoi, ”în ploaie” făina amestecată cu praful de copt, iar la urmă, stafidele, scurse de romul în care s-au înmuiat. Aluatul va fi moale și ușor de luat cu lingurița.

Când compoziția este uniformă, se pun grămăjoare din aluat, cu lingurița, pe tava în care s-a întins hârtie de copt.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie pentru 14-15 minute, până ce fursecurile se rumenesc ușor la bază. Se scoate tava din cuptor, se ridică hârtia cu fursecurile din ea și după ce se lasă puțin, ca să se răcorească, se desprind fursecurile și se depun pe un platou.

Când fursecurile sunt complet reci (chiar și a doua zi, dacă nu-i grabă mare!) se topește ciocolata la bain-marie, cu o lingură de ulei de floarea soarelui. Când amestecul este uniform, se decorează cu el, fursecurile și apoi se lasă să se întărească ciocolata.

TIPS-URI

1

Folosiți stafide aurii, mai mici.

2

Opăriți 1 minut stafidele, în apă fierbinte, înainte de a le pune la înmuiat și impregnat, în rom. Aceasta este o măsură de igienă, pentru că nu știți în ce condiții au fost manevrate stafidele, înainte de ambalare.

3

Scoateți din timp untul din frigider, ca să fie moale și ușor de prelucrat.

4

Scurgeți bine stafidele de rom, înainte de a le adăuga în aluatul de fursecuri.

5

Aluatul se va întinde destul de mult în tavă, în timp ce se vor coace fursecurile, așa că lăsați distanță între ele și față de pereții tăvii. De asemenea, în funcție de cât de mari (sau mici) vreți să fie, încărcați mai mult, sau mai puțin lingurița.

6

Fursecurile nu trebuie să se rumenească decât puțin, la bază. Așadar, ele vor sta în cuptor cel mult 14-15 minute (le mai verificați, între timp, ca să vedeți când s-au rumenit ușor la bază).

7

Nu decorați fursecurile, decât după ce s-au răcit complet.

8

Topiți la bain-marie ciocolata, cu o lingură de ulei. Astfel, ea se va înmuia, va fi uniformă și se va întări repede, după decorare.

9

Nici într-un caz nu topiți ciocolata direct pe foc, pentru că se va arde, se va lipi de vas și se va zaharisi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert fursecuri cu stafide" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

ieri la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

ieri la 09:49

Șuberec - Rețeta de casă cu gust autentic

ieri la 09:30

Maioneză de casă - Rețeta cu reușită garantată

pe 28.11 la 10:07

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

pe 27.11 la 10:46

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert - Strudele de post cu mere