Desert clatite cu banane si dulceata de cirese

de Ancutsa in Dulciuri, 3 Iun 2019 | 2676 vizualizari

 

Îmi plac mult clătitele și îmi place să experimentez tot felul de aluaturi și arome. De data aceasta, am adăugat o banană coaptă bine, mai mică, în aluat. De câte ori îmi rămân banane răscoapte, care mi se par prea dulci pentru a le mânca așa, le adaug în deserturi.
La urmă, le-am umplut cu dulceață de cireșe de casă, iar pe câteva, cu ciocolată.

 

INGREDIENTE

  • 2 ouă M,
  • Un praf de sare,
  • 5 g praf de copt,
  • 1 banană răscoaptă,
  • 7 linguri cu vârf făină,
  • 3 linguri ulei,
  • 500 ml apă minerală,
  • Dulceață de cireșe, după gust,
  • Ciocolată cu lapte, după gust
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert clatite cu banane si dulceata de cirese:

Se bat ouăle cu un praf de sare, într-un castron încăpător. Se decojește banana, se strivește cu o furculiță sau se dă la blender, adăugând puțină apă minerală, apoi se adaugă la compoziție. Se adaugă și ulei (aprox 2 linguri), restul de apă minerală, apoi praful de copt amestecat în făină (7 linguri cu vârf), amestecând bine, cu un tel, pentru a păstra compoziția aerată.

Se înfierbântă puțin ulei (cam o lingurita) într-o tigaie, se toarnă câte un polonic din compoziție și se pregătesc clătitele,rumenindu-le pe ambele părți.

Se scot pe o farfurie, se lasă la răcit, apoi se umplu cu dulceață de cireșe sau le puteți umple cu ciocolată cu lapte, cât sunt calde.

Am obținut 8 clătite mari, folosind o tigaie de 24 cm.

 

Porții: 4

Timp de pregătire: 5 min

Timp de gătire: 30 min

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/05/clatite-cu-banane-si-dulceata-de-cirese.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert clatite cu banane si dulceata de cirese" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1210 puncte

oanapl

1067 puncte

vasimur

213 puncte

RODIMUR

154 puncte

mihaelar63

117 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert cosulete din aluat fraged cu gem si bezea cu nuci