Dacă tot e sezonul lor, al murelor, vă invit să încercați un cheesecake delicios.
Blat:
Se mărunțesc biscuiții într-un robot / blender, se adaugă untul topit și se mixează puțin cu mâna până se încorporează bine.
Se pune o formă cu pereți detașabili sau un inel reglabil de tort (diametru de 18 cm) pe un platou și se toarnă compoziția de biscuiți, apoi se tasează cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Se dă blatul la frigider și între timp se pregătește crema.
Crema:
Se încălzește frișca lichidă (100 ml) până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata mărunțită și se amestecă până când se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească apoi se pune în frigider.
Se pune murea într-o crăticioară și se adaugă zahărul și se pune pe foc și se fierbe 5-10 minute. Se lasă să se răcorească, se pasează cu o furculiță și se trece compoziția printr-o sită.
Se mixează mascarpone cu zahărul măcinat până se obține o cremă omogenă. Se adaugă frișcă lichidă (care se poate mixa doar pe jumătate; de această dată nu am mixat-o).
Se hidratează gelatina în 100 ml apă rece (se lasă 10 minute la hidratat) și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se adaugă peste crema mascarpone și se omogenizează.
Se împarte crema mascarpone în părți egale, iar jumătate se transferă în alt castron.
Se adaugă crema de ciocolată (scoasă din frigider) peste crema mascarpone (dintr-un vas) și se omogenizează compoziția.
Pentru crema de mure, se adaugă 200ml din sosul de mure peste crema mascarpone din al-2lea vas și se mixează până când se obține o cremă omogenă.
Asamblare:
Se scoate blatul de biscuiți din frigider și se alternează câte o lingură din crema de ciocolată cu o lingură din crema de mure. Trebuie să vă mișcați repede deoarece crema începe să se întărească (deoarece conține gelatină), până când terminați compozițiile. Deasupra fie puneți un singur strat de cremă, fie lăsați să se vadă cele 2 culori. Eu am preferat sa las un strat de cremă de mure, deoarece nu erau tocmai la fel straturile (erau mai groase, mai subțiri straturile de ciocolată și de mure).
Se dă la rece minim 1-2 ore.
Înainte de a desface inelul de tort se trece cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile.
Pentru decor, se topește ciocolata cu untul pe baie de aburi, se lasă să se răcorească puțin apoi se toarnă peste cheesecake.
Se decorează prăjitura după imaginație.