Brioșe cu arahide și nuci

Ador brioșele! Sunt aerate și fine.
Deși toată lumea a auzit de ele ca fiind AMERICAN MUFFINS, sunt defapt originare din Regatul Unit al Marii Britanii.
Istoria brioșelor este veche. La fel ca orice lucru care se respectă și care vrea să aibă un viitor glorios, brioșa a început de jos. A fost mâncarea servitorilor de la curtea Reginei Victoria.
Renumele i se datorează unui brutar care a vrut să facă pentru servitori o mâncare simplă, care se poate mânca pe fugă. Așa că a pus pe un grătar o compoziție din pâine uscată, cocă de biscuiți și cartofi fierți.
Surprinse de pofta cu care cei care le slujeau mâncau brioșele, domnițele cu mânuși din dantelă și umbreluțe delicate, împinse de curiozitate, au vrut să guste. Și-au invitat prietenele la ceaiul de la five o'clock și le-au pus alături nu prăjiturele și biscuiți, ci brioșe. Surpriză! Gusturile rafinate ale domnițelor obișnuite cu saloane elegante, unde se serveau preparate sofisticate, cu ingrediente dintre cele mai alese, au fost ”gâdilate” de gustul acestora.
Cea mai bună perioadă pentru acest mic desert a fost înainte de cel de-al doilea război mondial, când vânzarea brioșelor în stradă era o adevărată oportunitate pentru băieții care voiau să mai strângă câțiva bani de buzunar. Aceștia țineau preparatele în cutii din lemn legate cu o sfoară care le era trecută pe după gât. Industriașii vremii au deschis fabrici în toate colțurile Regatului Unit, străzile răsunau de îndemnul gălăgios de a le cumpăra, fapt pentru care vânzătorii ambulanți nu mai făceau față comenzilor. De atunci, brioșa a devenit cea mai la modă ”pâine” din insulă. Astfel, ajungând un desert la fel de popular ca ”băiatul cu ziarul”.
În timp, brioșa a căpătat tot soiul de arome. I-au fost adăugate fructe și semințe: mere, cireșe, căpșuni, alune, fistic, etc. A devenit mai pufoasă, iar în noua sa forma adaptată, este la fel de căutată și apreciată pentru că vine să completeze perfect gustul cafelei sau al ceaiului.