Aperitiv omleta la cuptor, cu verdeturi, smantana, kaiser si cascaval

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 27 Mar 2018 | 3656 vizualizari

 

Am făcut această rețetă, inspirată fiind de aceea a lui Rocsi, care mi-a plăcut foarte mult. M-am gândit că preparată astfel, la cuptor, este mai sănătoasă, fără prăjire, chiar dacă durează ceva mai mult timp, până este gata. Am modificat rețeta, în funcție de gusturile mele și de ce aveam la îndemână, iar rezultatul a fost senzațional. Mulțumesc, Rocsi, pentru această idee minunată!
Am făcut omleta într-un vas mic de ceramică (pentru a ieși mai înaltă), un recipient numai bun pentru două porții mari și consistente.
N-am lăsat omleta să se rumenească în cuptor, pentru că n-am vrut să se usuce și a ieșit cea mai bună omletă pe care am mâncat-o vreodată: moale, pufoasă, completă, gustoasă și sățioasă.

 

INGREDIENTE

  • 4 ouă
  • 2 linguri încărcate de smântână grasă
  • 2-3 linguri încărcate de cașcaval răzuit
  • 6 felii de kaiser
  • 2 cepe verzi
  • 1/2 legătură de mărar
  • 1/2 legătură de frunze de pătrunjel
  • câteva rondele de ardei capia
  • 1 felie de ardei gras
  • unt pentru uns vasul
  • sare
  • piper
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv omleta la cuptor, cu verdeturi, smantana, kaiser si cascaval:

Cepele verzi se curăță, se spală și se taie rondele.

Se spală ardeii și se taie (cel capia în rondele, iar ardeiul gras în feliuțe)

Se răzuie cașcavalul și se feliază kaiserul.

Se aleg, se spală, se zvântă și se taie fin mărarul și pătrunjelul.

Cele 4 ouă se mixează bine într-un bol, cu sare și piper, după care se adaugă smântâna, cașcavalul răzuit, mărarul și pătrunjelul.

Se omogenizează compoziția și se toarnă într-un vas uns cu unt. Deasupra se pun feliile de kaiser, ardeiul gras și cel capia.

Se dă vasul la cuptor, la foc iute, pentru aproximativ 10-15 minute. Când omleta este gata, se scoate din cuptor și se servește imediat cu roșii, sau cu murături asortate.

TIPS-URI

1

În loc de kaiser, puteți folosi orice fel de șuncă vă place.

2

Cașcavalul poate fi înlocuit cu telemea, puțin sărată, dar atunci aveți grijă să reduceți cantitatea de sare.

3

Dacă țineți mai mult timp omleta în cuptor, ea se poate rumeni frumos, dar va fi mai uscată.

4

Dacă veți adăuga prea multe condimente, față de cele absolut necesare, gustul plăcut al verdețurilor va fi diminuat. Condimentele nu trebuie să acopere gustul ingredientelor, ci trebuie să-l pună în valoare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv omleta la cuptor, cu verdeturi, smantana, kaiser si cascaval" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Budinca de conopida