Aluat fraged cu untura si cidru pentru cornulete, saleuri si rulouri

de Ancutsa in Dulciuri, 1 Ian 2021 | 4339 vizualizari

 

Acest tip de aluat se pretează la cornulețe fragede, rulouri cu cremă și orice bunătăți mai doriți să preparați. Este un aluat mai greu din punct de vedere caloric, însă pregătit o dată pe an, de Sărbători, eu consider că se merită. Veți obține un platou cu dulciuri de Crăciun (sau Revelion), care să încânte toți invitații.
Eu am pregătit aluatul cu o zi înainte și l-am lăsat peste noapte la frigider. A doua zi (în Ajunul Crăciunului) l-am împărțit în 3 bucăți (de mărimi diferite) și am făcut din el: saleuri, rulouri cu cremă și cornulețe cu rahat (am primit de la sora mea rahat grecesc cu migdale și rahat cu coacăze, au fost deosebite și nu așa dulci ca la noi).
 
"Retete festive de iarna"

 

INGREDIENTE

  • pentru aluat:
  • 330 g făină pentru patiserie (650),
  • 450 g făină albă (000),
  • 445 g untură,
  • 250 ml cidru de casă,
  • 1 linguriță rasă sare;
  • 2 lingurițe praf de copt;
  • 3 ouă,
  • 10 g praf de copt,
  • În plus:
  • 90 g făină pentru blatul de lucru,
  • Pentru cornulețe, ai nevoie de:
  • Rahat cu coacăze,
  • Rahat cu migdale,
  • Zahăr pudră, pentru decor,
  • Pentru saleuri, ai nevoie de:
  • 1 ou, pentru uns,
  • Cașcaval ras, după gust,
  • Pentru rulouri, ai nevoie de:
  • 1 ou pentru uns,
  • Pentru cremele cu alune și coajă de mandarină:
  • 200 ml lapte,
  • 2 gălbenușuri,
  • Un praf de sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 1 linguriță apă de flori de portocal,
  • ½ linguriță coajă de mandarină ținută în zahăr,
  • 40 g făină albă,
  • 40 g unt,
  • 30 g ciocolată cu lapte Callebaut,
  • 2 lingurițe alune de pădure prăjite și măcinate,
  • Glazura de ciocolată:
  • 80 ml lapte,
  • Un cub mic de unt,
  • 30 g ciocolată neagră Callebaut,
  • În plus:
  • alune de pădure prăjite și măcinate, după gust
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aluat fraged cu untura si cidru pentru cornulete, saleuri si rulouri:

 

Aluatul fraged:

Mai întâi scoți untura din frigider și o lași la temperatura camerei astfel încât să poți lucra cu ea, să fie moale.

Pui într-un vas încăpător untura, sarea, ouăle și amesteci bine. Torni cidrul, adaugi făina 650 amestecată cu praful de copt și omogenizezi. Adaugi acum și făina albă și amesteci bine. Transferi aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină și frămânți aluatul, până obții un aluat suficient de consistent pentru a putea fi întins, dar încă pufos.

Întinzi peste foaia de aluat aprox 2 linguri de untură (care la mine s-au încălzit mai tare la temperatura camerei, însă se lucrează mai repede în acest caz). Împăturești foaia, aducând la forma de plic și dai la frigider 30 de minute. Apoi scoți aluatul de la rece, îl întinzi în foaie și îl împăturești la loc. Repeți acest procedeu de 3 ori: întins în foaie, împăturit, 30 de minute la rece. Ține cont că ungi aluatul cu untură doar o dată, la început.

Când ai terminat, îl lași la frigider peste noapte.

 

Așadar, împarți aluatul în mai multe bucăți, în funcție de câte dulciuri dorești să pregătești.

Vei obține 1,6 kg de aluat, care este grozav de fraged și de gustos și pe care îl poți folosi la preparate dulci, dar și sărate.

Eu am pregătit saleuri, dar și rulouri și cornulețe.

 

Cornulețele:

Întinzi primul aluat pe blatul de lucru presărat cu făină.

Tai aluatul în 3 fâșii lungi. Apoi tai fiecare fâșie în triunghiuri lungi cu o rolă de patiserie, un cuțit sau un cuțit pentru pizza. Pui pe fiecare triunghi un cub mic de rahat și rulezi aluatul, aducându-l la forma de cornuleț.

Un alt mod de împăturire: pe banda lată de aluat pui rahat din loc în loc, rulezi banda (ca pe ruladă) și tai cu un cuțit astfel încât să obți niște cornulețe mai mici (ca niște butoiașe).

Așezi cornulețele într-o tavă cu hârtie de copt. Nu le ungi cu ou.

Dai fiecare tavă cu cornulețe la cuptorul preîncălzit, la foc mediu spre iute, până devin aurii (aprox 15 min).

Tăvălești cornulețele, încă fierbinți, prin zahărul pudră (pe toate sau câte vrei).

 

Saleurile:

Întinzi al doilea aluat într-o singură foaie, pe care o ungi cu oul bătut și presari peste ea cașcaval ras. Tai fâșii subțiri și lungi din aluat, cu o rolă de patiserie sau cu un cuțit. Așezi fâșiile într-o tavă pregătită cu hârtie de copt.

Dai fiecare tavă cu saleuri la cuptor, la foc mediu spre iute, până devin aurii (aprox 10 min).

Sfat: După ce ai copt mai multe tăvi cu dulciuri și cuptorul s-a încins bine, focul trebuie să îl ții spre mediu.

 

Rulourile:

Întinzi cel de-al treilea aluat într-o singură foaie. Tai din ea fâșii lungi (aprox 30 cm lungime vor avea). Înfășori fiecare fâșie pe câte un rulou/cornet de tablă pentru patiserie uns cu grăsime înainte. Ai grijă să nu petreci marginile aluatul până în rasul formei pentru că îți va fi greu să o desprinzi după aceea.

Așezi rulourile într-o tavă pregătită cu hârtie de copt.

Ungi  fiecare cornet cu ou bătut și dai fiecare tavă cu rulourila cuptor, la foc mediu, până devin aurii (aprox 20 min).

 

Pentru cremele cu mandarină și alune:

Într-o crăticioară pui laptele cu gălbenușurile, sarea, îndulcitorul, vanilia, apa de flori de portocal, coajă de mandarină și făina. Fierbi pe foc mic până când amestecul se îngroașă ceva mai mult ca o budincă. Dai de pe foc, încorporezi untul și alunele de pădure și lași la răcit.

Opțional: adaugi doar în jumătate de cremă (sau în toată, după cum vrei) ciocolata cu lapte topită pe baie de abur și amesteci.

Umpli rulourile cu creme.

Bonus: pentru un aspect festiv, poți alege să glazurezi rulourile pe jumătate în glazură de ciocolată și apoi să presari peste ele alune prăjite și măcinate.

 

Notă: am avut multe mere de la țară și am hotărât ca merele pe care nu le mâncăm să le trecem prin storcător, să le facem suc. Mai departe, am ținut sucul în frigider, l-am filtrat din când în când, astfel că acesta a fermentat lent (aprox 2 luni) și la rece, devenind țâfnos, un pic înțepător, dar dulce, acesta este cidrul nostru de casă. Dacă îl păstrezi la frigider, o să rămâi surprins cât e de bun. Folosesc cidrul la aluaturi, le face pufoase.

 Notă: se obțin aprox 12 rulouri, 24 cornulețe și 4 tăvi cu saleuri

 

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/12/aluat-fraged-cu-untura-si-cidru-pentru.html

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Aluat fraged cu untura si cidru pentru cornulete, saleuri si rulouri" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cornulete fragede