Un raspuns de nota 20 al unui roman plecat in strainatate!

Postat de Georgiana78 in Cu de toate pe 27 Mar 2012, 12:56

Articol pe placul a 4 bucatarasi
comenteaza

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu
ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci
amabilităţile.

1 Decembrie.
Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în
America de Nord, din Europa şi până în Asia , românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au
luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi
strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911*
*http://www.badeaviorel.ro/

*RASPUNS*

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sînt
și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar
singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un oră
șel scoțian.

Alta ar fi fost însă situa
ția dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași. Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la
Universitatea Al. I. Cuza
și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că
sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o edi
ție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva , sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrie
ți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni”care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
Ca să îmi arăta
ți că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile
și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați
întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu
și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru
care suspina
ți acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin , și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin orașși v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea. Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-a
ți întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisi
ți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor depretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Ierta
ți-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt ăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți otuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu mesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîr
șit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e ru
șine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?

Ioan-Florin Florescu

Recomandari pentru tine si casa ta

Sandwich-Maker Panini

- 17 %
239.99 lei
199.99 lei

Barista Espresso Machine

- 700 lei
1699.99 lei
999.99 lei

Comentarii (6)

28.03.2012, 13:38

"unde esti TU TEPES DOAMNE"

28.03.2012, 13:52

Gurita

28.03.2012, 13:53

Exact, Vali, unde esti Tepes, sa-i imparti in doua cete...acum cred ca ar fi mai multe...

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs