Putina istorie
Leguma banala in zilele noastre, sfecla rosie are un trecut glorios. Descoperita in urma cu aproape patru milenii, cultivata in Iran, Babilon si Assiria pentru gustul placut al frunzelor ei, la scurta vreme a fost randul radacinilor sa faca furori, mai ales in tarile arabe, unde a devenit si marfa pentru export. Caravanele negustorilor plecau la drum lung spre Grecia antica si Roma, cu desagii incarcati cu marfuri, dar si cu sfecla. O parte se consuma pe drum, iar cantitatea ramasa se vindea cu succes. In Grecia, sfecla simboliza starea de conflict. Cand se certau sotii, deasupra usilor de la intrare se agata o cununa impletita din frunze de sfecla. In Roma, atitudinea fata de sfecla era mai degraba respectuoasa, ea fiind considerata o leguma de lux care nu trebuia sa lipseasca de pe masa. In Romania , sfecla a ajuns in secolul IX, initial in zona Marii Negre, odata cu ridicarea cetatilor grecesti, luand apoi drumul Rusiei. In secolul X, calugarii rusi o cultivau cu succes aproape de Marea Baltica, preparand din ea ciorbe si un bors delicios, in vreme ce pentru iernile lungi, sfecla se punea la murat, de regula impreuna cu varza si fructe de padure.
Frunzele sfeclei la fel de delicioase ca radacina
Sfecla este un depozit nemuritor de vitamine si microelemente care, spre deosebire de restul legumelor, nu se distrug si nu se dezactiveaza in procesul de prelucrare termica. Folosirea ei in alimentatie are, pe langa virtuti culinare, si virtuti medicale de prevenire a bolilor de sange, deoarece intrece toate legumele (in afara de usturoi) prin continutul de fier. Asimilarea fierului este favorizata de vitamina C, prezenta in toate partile plantei. In structura radacinii de sfecla este prezent si cuprul. Lipsa de cupru in alimentatie provoaca incaruntirea precoce a parului, ingreuneaza procesul de consolidare a fracturilor, provoaca dereglari in activitatea pancreasului. Alt element important este zincul, prezent in cantitati foarte mari. Datorita prezentei lui in alimentatie, functioneaza bine organele de reproducere, se previne aparitia cosurilor, a furunculozei, caderea parului. Lipsa de zinc afecteaza vederea, poate provoca infarctul miocardic. Sfecla contine si o cantitate mare de mangan, care apara ficatul de distrofie adipoasa (lipidoza), scade nivelul de zahar in sange, ajuta in lupta cu scleroza si elimina surplusul de apa din organism. Sfecla contine si iod, care favorizeaza metabolismul, fiindu-le extrem de prielnica persoanelor cu obezitate si care sufera de inhibarea functiilor tiroidei. De nepretuit este rolul iodului si in blocarea cancerului si incetinirea imbatranirii. Celuloza din sfecla scoate din organism toxinele, imbunatateste functionarea tractului intestinal, fiind un remediu redutabil in tratarea obezitatii si constipatiei. Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei: atat tuberculii cat si frunzele.
Substantele vitale din sfecla nu se distrug prin fierbere (dar e preferabil sa fie consumata cruda)
Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei
Sfecla contine multe substante benefice (betanina, saruri de potasiu) care au efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, asupra nivelului de colesterol, a metabolismului lipidic in celulele ficatului si a intaririi peretilor vasculari. De regula, se stie ca sucurile de legume se beau imediat dupa ce au fost stoarse. Nu e si cazul sucului de sfecla, care nu se bea imediat, ci trebuie lasat 2-3 ore ca sa se evapore unele ingrediente ce produc efecte negative (dureri de cap, stari de greata etc.). Cu ajutorul sucului de sfecla ne putem testa starea de sanatate, facand un exercitiu simplu. Se beau 100 ml suc de sfecla si se mananca o salata de sfecla cruda, data prin razatoarea fina. Se urmaresc schimbarile de culoare a urinei. Daca nu sunt prezente afectiuni serioase de sanatate, culoarea nu se schimba. Daca sunt probleme de sanatate, urina capata culoarea sucului de sfecla.
Vin tonic din sfecla
In medicina populara, se foloseste din batrani o reteta cu actiune tonica generala, care se numeste "7 pahare". Se amesteca in cantitati egale cate 250 ml sucuri de: sfecla, morcov, ridiche neagra, usturoi, lamaie, miere de albine si vin rosu dulce (cabernet). Amestecul se pastreaza in vase de sticla, in frigider. Se beau cate 50 ml, de trei ori pe zi. Cantitatea - 1750 ml - reprezinta o cura care se repeta de cinci ori pe an, cu pauze de 3-4 saptamani.
Preparatul se recomanda pentru revitalizarea organismului dupa interventii chirurgicale, chimioterapie si in timpul tratamentelor de lunga durata.
Folosirea sucului de sfecla in vindecarea bolnavilor de cancer se practica in medicina populara de mii de ani. Pigmentul din planta este actorul principal in lupta cu cancerul. Doza zilnica minima de pigment se afla intr-un kilogram de sfecla, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fara pauze, tot restul vietii. Pigmentul nu este toxic, nu se descompune in procesul de prelucrare termica si nici in procesul de digestie. Calitatile lui terapeutice se pastreaza si dupa fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.
Consumul regulat de sfecla sub orice forma normalizeaza VSH-ul bolnavilor, restabileste apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiatii. Se recomanda feluri de mancare unde sfecla este amestecata cu fulgi de ovaz, hrean, banana sau lapte prins.
In Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor sa consume zilnic cate 250 g de sfecla cruda, data pe razatoare fina, in 3-4 reprize. Daca sfecla cruda nu este acceptata de organismul bolnavului, ea se inlocuieste cu 300 ml de suc. Dupa trei saptamani de administrare, bolnavilor li se imbunatatesc analizele de sange si starea generala de sanatate.
Persoanelor cu cancer mamar si de piele li se aplica, de 4-5 ori pe zi, pansamente cu suc de sfecla, pentru micsorarea locului afectat.