O experienta interesanta pe Drumul laptelui

Postat de Bucataras in Bucataras in oras pe 6 Apr 2013, 22:05

Articol pe placul a 23 bucatarasi
comenteaza

 Telefonul a sunat pe neasteptate. "Buna ziua, sinteti unul dintre castigatorii campaniei Drumul laptelui. Premiul este o vizita la o ferma in data de 6 aprilie, puteti veni insotit de o persoana. Doriti?". Sint putin suprins, dar accept. Intr-un fel, e altceva. Ceva inedit, iar daca vremea ne va fi prietena, clar nu vom regreta. Spun "nu vom" pentru ca intre timp imi confirmase si Iri ca e ok sa mergem.

Si iata-ne azi, la ora 9:00, la punctul de intilnire: parcarea mare din Piata Victoriei. Sara si colegele sale din echipa de marketing a Danone ne intimpina zimbitoare. Intr-un sfert de ora luasem deja drumul spre judetul Vrancea, unde urma sa vizitam ferma Viorelo International, fondata de Vasile Macovei in urma cu 6 ani, adica in 2007.

Cam pe la 11.30 am ajuns, drumul nefiind plictisitor. Am mai atipit, am ascultat muzica sau am citit un material foarte interesant din revista Traveler, despre un alt drum decit al lapteului: cel al vinului :)).

Am coborit din autocar aproape in poarta fermei. Copii, tineri sau cupluri ca noi au inceput sa zumzaie ca albinutele mangaiate de soare. Iar razele blinde au alintat tot timpul grupul nostru pe perioada vizitei.

Domnul Vasile Macovei ne astepta cu povestile pregatite. "Acesta a fost visul meu: sa am o ferma". Si l-a implinit in 2007, iar de atunci a muncit si a pus caramida de caramida la temelia a ceea ce avea sa devina una dintre cele mai renumite ferme din zona Focsani. Are 16 angajati care trebaluie pe o suprafata de 30.000 metri patrati! Si mai are in marea sa familie circa 600 de vacute! "Bogatia unui om tine in familie, in copii", afirma Vasile Macovei, adaugind: "la ferma noastra sint in jur de 600 de vaci pe care le iubim ca pe copiii nostri pentru ca sunt animale cu suflet. Sintem ca o familie cu 600 se copii!". La finalul vizitei aveau sa vina si cei 2 baieti ai fermierului, respectuosi si cu bun simt.

Prima oprire am facut-o intr-un loc in care erau vitelusii veniti pe lume in urma cu 2-3 zile. Copiii din grup au chiuit cind i-au vazut, iar un val de simpatie generos s-a indreptat instantaneu spre micutele cornute.

Foto: vitelusii abia nascuti se tin cam 15 zile in astfel de tarcuri si sint hraniti cu laptele "mamei", iar apoi sint trecuti in tarcul mare si maninca "la comun"

Apoi am intrat in primul dintre cele 4 grajduri ale fermei, in care erau vitelusii un pic mai mari, vacutele "mamici" care livrau laptele pentru nou-nascuti, dar si cele aflate sub ingrijire medicala. De fapt, acesta este drumul laptelui in ferma, de cind vacutele prin viata si ... urmariti in continuare traseul :).

5 curiozitati despre vacute

1.  In lume exista circa 920 de rase diferite de vacute. In America, vacutele au ajuns datorita lui Christopher Columb, dupa ce, in 1492, acesta a descoperit continetul american

2 O vacuta nu musca iarba, ci o rupe, atunci cind maninca, inconjurind-o cu limba. Intr-o zi, o vacuta petrece sase pana la opt ore mancand

3 O vacuta produce aproximativ 350.000 de pahare de lapte pe parcursul unei vieti. Zilnic, o vacuta poate produce pana la 90 de pahare de lapte.

4 O vacuta are nevoie de patru litri de apa pe zi.

5 Rasa de vaca Holstein produce cel mai mult lapte dintre toate speciile de vaci.

Ferma lui Vasile Macovei numara circa 600 de capete de vaci Holstein. "In mod normal, media de lapte pe care-l da zilnic o astfel de vacuta este de 25-30 de litri, dar sint unele care dau si 55-60 de litri!", spune Macovei, dezvaluind ca la muls sint zilnic, in acest moment, in ferma sa, circa 280 de cornute.

Din grajdul viteilor ne-am mutat apoi in cel al vacutelor gestante, rasfatate de fermieri printr-un mod de viata cit mai aproape de cel natural, "fara multe betoane", dupa cum spune Macovei. Grajdurile 3 si 4 sint ale vacutelor pregatite sa livreze laptele :). In momentul in care grupul nostru a intrat in ele, una dintre cornute se "juca" la aparatul de sacelat ( curatat ), vezi foto, dar s-a oprit parca rusinata.

Inainte sa ajungem la bancul de lapte si in sala de mulgere, am zabovit putin la un pahar de vorba. Vasile Macovei explica grija permanenta pentru a avea un lapte de calitate. Pe linga partea de zootehnie, ferma sa cuprinde si sectorul agricol, astfel ca furajele sint controlate de la A la Z. Ba, mai mult, spune ca pamintul pe care insaminteaza azi a stat 4 ani in reconversie pentru a fi curatat 100%. "Litrul de lapte are un pret standard intre 1,2 lei si 1,5, adica 15.000 vechi. Dar daca laptele este de farte buna calitate, sintem bonusati, iar interesul nostru este ca laptele sa fie cit mai bun". Este partener Danone din 2007, numarul total al fermelor cu care concernul colaboreaza fiind de 55. "Avind un procesator atit de mare in spate, m-am putut dezvolta si eu. Chiar au fost momente cind am primit sprijin ca sa trecem diverse hopuri", puncteaza, in timp ce in spatele sau, pe peretele grajdului sta mindra placuta "partener Danone".

Alte 5 curiozitati despre vacute

1 Varsta unei vaci poate fi determinata numarand inelele de pe coarnele acesteia, iar durata medie de viata este de 25 de ani.

2 O vaca se aseaza si se ridica de circa 14 ori pe zi.

3 Vacile nu pot musca deoarece nu au dintii de sus, insa au, totusi, 32 de dinti, 24 de molari si 8 incisivi.

4 Vacile au o vedere panoramica, de 360 de grade si sunt capabile sa vada in culori, insa nu disting culoarea rosie. Ele pot detecta mirosuri de la 5 mile distanta si pot auzi mai bine decat oamenii.

5 Aproape toate vacile au pete pe corp, insa nu exista doua vaci cu acelasi model de pete.

Plecam spre tancul de lapte (foto jos) si sala de muls. Intra 18 vacute la muls, toate la aceeasi ora zilnic "altfel se supara", toate detectate intotdeauna de instalatia computerizata care le urmareste performantele si sanatatea! In ugerul unei vaci, laptele are o temperatura de 37 de grade, iar in banc aceasta este scazuta la 4 grade. Tot la 4 grade este preluata si tinuta si in cisternele procesatorului. Insista inca o data, si pe buna dreptate, asupra igienei totale!

E clar, omul face totul cu o pasiune molipsitoare. Stie ca vacile traiesc in grupuri, fiind strans legate unele de altele si nelasand intrusi sa se integreze intr-unul deja format, ca scot mugete si folosesc diverse pozitii corporale pentru a comunica unele cu altele, dar marturiseste ca nu au descifrat mai mult de atit. "Sint insa animale foarte sensibile, care te penalizeaza in lapte daca gresesti fata de ele. Dar si noi le bonusam pe cele mai vrednice si ele simt acest lucru".

Citeva cifre din Drumul laptelui

Campania a fost inceputa de Danone in 1999. In Drumul laptelui faci cunostinta cu fermierii din Romania, care dau zi de zi aproape 200 de tone de lapte catre Danone.

55 de ferme si centre ce colectare a laptelui sint parteneri ai campaniei

14 cisterne Danone strabat zilnic 5.000 km prin Romania pentru a colecta laptele 

13 milioane ron au fost investite in programul "Spre Vest" prin care Danone sustine dezvoltarea fermelor si imbunatatirea proceselor de colectare a laptelui.

8.200 de vacute sint in fermele partenere Danone

Pentru mai multe detalii click aici.

PS. Trebuie sa mentionez ca acest articol nu este unul publicitar, ci doar descrie o vizita de o zi la o ferma romaneasca asa cum a fost, cu informatiile pe care le-am cules acolo.

Bucataras.ro, siteul culinar nr 1 in .ro, saluta aceasta campanie, multumeste gazdei Vasile Macovei si spera ca astfel de romani sa fie sprijiniti in continuare!

Comentarii (12)

07.04.2013, 13:23

Ce frumos!Am castigat si eu la campania asta,mai precis in saptamana in care excursia era in 23 martie,mi-ar fi placut tare mult sa pot merge,dar era o cheltuiala fooooarte mare.M-am delectat insa cu pozele...foarte frumos acolo!

07.04.2013, 13:26

Angelica, din ce am vazut, celor care nu au venit cu autocarul le-au decontat benzina sau biletele

07.04.2013, 21:10

Ce frumos ai scris!! Ce mi-a placut sa citesc!
Frumoasa vizita voastra si interesante toate lucrurile descrise.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]