In ultima vreme au fost multe lucruri care mi-au lasat un gust amar.Si am observat ca nu doar eu resimt senzaţia asta de dezgust faţă de un fenomen care se extinde precum un virus.
Zeflemeaua a devenit ceva cotidian.A bârfi,a ridiculiza,a lua totul în derâdere a devenit o îndeletnicire normală.Totul a început sa fie de râs ori luat în derâdere.
Si nu spun ca eu nu m-aş fi făcut vreodata de râs,toata lumea s-a aflat la un moment dat în situaţii mai mult sau mai puţin jenante,nu spun că n-aş fi bârfit ori nu m-aş fi amuzat pe seama cuiva.Dar depinde în ce limite facem asta.
Când ridiculizam pe cineva,nu o facem cu bunătate ori spirit civic.Nu bârfeşti pe cineva pentru ca ai vrea să-i faci un bine,o faci din invidie,răutate ori pentru propriul amuzament.
Veţi spune poate că e firesc să reacţionăm,să luăm atitudine ,dar e normal doar când atitudinea celor din jur ne afectează în mod direct.
Mă supără cu atât mai mult această situaţie cu cât pentru unii a devenit un mijloc de a câştiga o pâine.Si atunci râdem de tot şi de toate,ridiculizăm,batjocorim fără nici o limita,creem scandal acolo unde nu există,coborâm totul la un nivel atât de inferior,jenant chiar.Cel puţin ceea ce am văzut la TV în ultima vreme a fost cu adevărat scandalos.
Sigur ca nu e obligatoriu sa ne uitam la TV,ori sa citim presa de scandal,dar parcă toate lucrurile astea ne împresoară strângându-ne până la sufocare. Mă simt murdărită,agasată. Nu m-aş mai putea amuza nici la o comedie,rămân cu un zâmbet îngheţat pe buze.
Mai bine închei să nu apucaţi să luaţi în derâdere aberaţiile mele.
dar incerc sa trec peste ca n-am incotro 
