De câte ori ne gândim că o nouă aniversare înseamnă, de fapt, o aniversare mai puțin?

Postat de LC in Cu de toate pe 5 Mai 2012, 03:31

Articol pe placul a 14 bucatarasi
comenteaza

       A mai trecut un an din viața mea...și alții pe lângă el în trecerea ireversibilă a timpului. Fiecare an ce trece își lasă o amprentă asupra noastră...înaintăm și "chiar daca omul nostru de afară se trece, totuși omul dinlăuntru se înnoiește din zi în zi"... sau cel puțin așa ar trebui, să se înnoiască!

Fiecare vârstă își are paradisul ei , pe care cu timpul și-l pierde! În fiecare an ce a trecut din viața mea am învățat că nimeni din lumea asta în afară de a mea mamă, soră, familie nu o să mă iubească necondiționat , am învățat ca trebuie să pot spune și NU, să am mai multă încredere în mine, să cad, să mă ridic, să sufăr și să plâng, să zâmbesc sau să râd în hohote, să mă bucur că sunt sănătoasă, că un șut în fund este un pas înainte, că o faptă bună se va întoarce înzecit, că o vorbă din suflet poate însemna mai mult decât de orice pe lumea asta, am învățat că trebuie să țin fruntea sus mereu, să cred în visele mele și să lupt pentru ele, să sper la un viitor mai bun, să accept provocările din viața mea, să dau șanse, să iert, să știu când trebuie să spun STOP, să fiu EU mereu, așa cum mă știu toți cunoscuții, un om simplu, un om care ar face orice pentru cei la care ține!

Nici nu știu când a trecut ziua de azi...Am fost foarte emotivă, poate din cauză că mi-a zburat prin minte tot scenariul ce a avut loc în ultima perioadă în viața mea...Mami are un talent de a îmi spune lucruri frumoase încât să mă facă să plâng de fiecare dată!  Dacă mi-am propus ceva la frumoasa mea vârstă de 22 de ani este să zâmbesc mai mult și să am mai multă încredere în mine...pentru că deși știu că pot, uneori îmi lipsește !  Viața chiar e frumoasă și nimic nu mă încântă mai mult decât o plimbare în aer liber și mirosul florilor de tei! Când simți ca ai liniște în suflet parcă totul merge ca pe roate! Cred că asta mi-a lipsit :)

Am avut o zi frumoasă , simplă dar bogată alături de oameni pe care îi iubesc și cărora le mulțumesc că fac parte din viața mea! Vă mulțumesc și vouă pentru urările frumoase și vă doresc.....nu , de fapt nu vă doresc...ci îmi permit să vă poruncesc să ZÂMBIȚI mai mult și să vă bucurați de tot ceea ce ne înconjoară!

                                                                                       Cristina Nechifor

Comentarii (10)

05.05.2012, 13:35

Eu de multe ori ma gandesc la asta cand spun "de-abia astept sa merg nu stiu unde" / "de-abia astept sa ma vad cu nu stiu cine" / etc - cand, de fapt, graba asta spre ceva este o goana spre moarte/final. Dar eu zic ca nu merita sa ne gandim la asta ci doar la "moment / traieste clipa". Asta ni se tot spune, asta trebuie sa facem, nu? .
La Multi Ani inca o data!

06.05.2012, 13:05

Lady,iti doresc din suflet sa reusesti sa faci tot ceea ce ti-ai propus,dar mai ales sa ai mereu oameni dragi aproape
sa stii unde sa gasesti motivatia pentru a zambi atunci cand lacrimile stau sa curga te imbratisez cu drag

07.07.2012, 17:21

La multi ani cu intarziere dar din suflet , fata frumoasa , desteapta si cuminte !Eu iti doresc sa ai parte de un sot care sa te iubeasca neconditionat pana cand moartea va va desparti .Sa iti implinesti visele frumoase si sa nu mergi pe drumuri care nu iti sunt de folos .

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]