"Ragu" - sos pentru paste si lasagna

de Lia_ in Pt. paste, 4 Sep 2013 | 20260 vizualizari

 

Am trecut in revista retetele de ragu si asta difera prin adaosul de lapte, pancetta (optional) si ceva arome. Nu pot sa ma laud ca am facut eu munca de cercetare si am ajuns la reteta originala pierduta chiar de catre italieni in unele dintre restaurantele lor, dar munca asta a facut-o Ioana de pe "e-retete.ro". Sa nu va sperie timpul lung de fierbere de 2 ore sau mai mult (la foc foarte mic). E treaba de supraveghere la interval de 15-20 de minute dar numai asa veti obtine gustul intens pentru care acest sos a devenit atat de cunoscut. Desi fiecare zona din Italia are propria varianta de ragu, aceasta reteta este a celui mai cunoscut ragu, "ragu alla bolognese". In mod normal se foloseste carne de vita, dar cine doreste poate folosi si amestec de carne de vita si porc (desi nu recomand pt. ca va lasa multa grasime si devine gretos), caz in care reduceti untul. Si daca va intrebati ce cauta laptele in aceasta mancare, reteta originala chiar cere asa ceva, fiindca are dublu rol: fragezeste carnea in timpul fierberii, iar daca folositi doar carne de vita acest lucru chiar e necesar si in al doilea rand elimina aciditatea sosului de rosii, accentuand dulceata carnii. De asemenea, observati ca proportia de rosii folosita in sos este mica, a nu se confunda ragu alla bolognese cu ragu alla napoletana (alt ragu faimos), in care, intr-adevar, se foloseste o cantitate mult mai mare de rosii. Sosul de carne poate fi servit peste paste (tagliatelle sau spaghetti) sau pentru lasagne. Voi posta si o reteta de Lasagna la care se foloseste acest sos.

 

INGREDIENTE

  • 600 gr carne tocata de vita (ideal ar fi ca in carnea tocata de vita sa adaugati piept de vita fiindca are gustul cel mai bun)
  • 1 ceapa medie
  • 1 morcov mare
  • 3 tulpini telina
  • 50 gr pancetta-optional (sunca uscata dar neafumata)-da gust bun dar e cam grea, mai bine nu puneti
  • 50 ml vin alb sec
  • 1 varf cutit scortisoara
  • 1 varf cutit nucsoara
  • 1 lingurita rasa piper
  • 1 cana passata (suc de rosii fara seminte) sau 2 linguri pasta de rosii dizolvate intr-o cana cu apa
  • 2 cani supa pui sau vita (am folosit cub)
  • 1 cana lapte
  • 1/2 lingurita rasa sare sau mai putin daca supa e sarata
  • 2 linguri unt (se pune doar una in cazul amestecului cu carne de porc)
Portii: 6
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA "Ragu" - sos pentru paste si lasagna:

Taiem ceapa, morcovul si telina cubulete mici.  Le adaugam peste untul cu ulei puse la incins si le calim cam 10 minute, la foc mai mic, pana se inmoaie bine.  Facem astfel, ceea ce italienii numesc soffritto.

Adaugam carnea tocata si pancetta cubulete (optional) si o calim pana sucul pe care-l lasa se evapora, cca 5 minute la foc mediu.  Stingem cu vin alb si lasam pana se evapora. Condimentam amestecul cu scortisoara, nucsoara si piper, apoi turnam passata si 2 cani cu supa de pui/vita.  Amestecam bine si lasam la fiert pe foc mic (cat sa bolboroseasca usor amestecul) 1 ora.  Amestecam la 15-20 minute.

In acest moment amestecul va parea destul de lichid, dar e ok, va scadea suficient in orele de fiert care urmeaza. Adaugam laptele, amestecam bine si lasam sa fiarba in continuare inca 1 ora sau 1/2 ore, tot la foc mic (pentru lasagna trebuie scazut bine).  Daca mai este cazul adaugati sare.

Nu uitati sa amestecati la 15-20 minute, mai ales dupa ce scade ragu, pentru a nu se lipi de fundul oalei.

Sa va fie de folos!

TIPS-URI

1

Categoric omiteti sunca daca aceasta este afumata. Am folosit eu un muschiulet de vita afumat si nu e ce trebuie.

2

Sarea se va reduce daca adaugati supa sarata sau chiar si numai cub. Potriviti, daca mai e cazul, la final cand sosul e scazut.

Daca ti-a placut reteta noastra ""Ragu" - sos pentru paste si lasagna" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sos ragù