Nu mai este mult. Nu mai este mult şi vom fi controlaţi de sistemul informatic până în cele mai mici detalii. Chiar dacă pare contra naturii, chiar dacă pentru unii e hilar şi pentru alţii e groaznic, tendinţa este de pierdere a identităţii umane în favoarea controlului informatic. Ceea ce este ciudat este că omul nu se opune, ba aş putea spune chiar că se bucură de ofertele generoase ce vin din partea tehnologiei, doar pentru simplu fapt că va munci mai puţin(chipurile) şi pentru că va gândi mai puţin.
Azi mai toate lucrurile sunt dependente de tehnologia informatică şi digitală. Cumpărăm, vindem, citim şi vorbim sub era sistemului informatizat. Îmi aduc aminte că în copilărie aveam telefon dependent de centrală şi televizor alb-negru funcţionabil pe bază de pumni, obligatoriu supus reparaţiilor înaintea sărbătorilor. Şi sincer eram şi atunci informat, pentru că existau cărţile, ştiţi voi, acele chestii cu pagini de hârtie de care se feresc tinerii din ziua de azi. Nu tânjesc neapărat pentru a mă întoarce în timp la ceea ce aveam atunci. Numai că noi suntem dependenţi de tehnică, de telecomandă. Şi aici nu vreau să jignesc pe nimeni. Dar avem porţile care se deschid la telecomandă, avem uşa care se deschide automat, geam cu senzor pentru picătura de ploaie care se închide automat, avem televizoare, DVD-uri şi alte aparate cu telecomandă. Noi doar stăm şi stăm.
E cumplit dacă se opreşte curentul o zi întreagă, suntem disperaţi că nu putem folosi nimic. Suntem distruşi dacă la ceas de seară se duc bateriile telecomenzii pentru că butonarea obsesivă a programelor se face doar stând în poziţia şezut sau culcat. Ba mai mult sunt televizoare care nu mai pot fi manevrate decât din telecomandă, dacă aceasta se strică te uiţi la televizor ca la mobilă. Ca să nu mai vorbesc de telefoanele mobile, e disperare frate, suntem aproape obligaţi să vorbim acele 1000, 2000 de minute incluse, stăm cu telefonul la ureche non-stop, sau dacă nu, ne asortăm îmbrăcămintea cu un sistem handsfree care devine un fel de bubă agăţată hidos de urechea noastră.
Probabil, că acea telecomandă universală existentă azi prin pieţe va fi modernizată spre a putea fi folosită în aproape orice domeniu, la orice aparat. Vom avea mereu la noi o telecomandă, unul sau mai multe telefoane, laptopul, handsfree-ul, stickul, modemul şi o geantă pentru a căra tehnologia, care nu-i aşa, ne face viaţa mai uşoară. Sanchi. Aceste aparaturi au pătruns în şcoli, spitale, biserici. Nu poţi învăţa, nu te poţi duce să te tratezi sau să vizitezi un bolnav, nu te poţi ruga lui Dumnezeu fără să fii deranjat de soneriile care mai de care în pas cu moda. E „foarte plăcut” să auzi la o înmormântare un telefon care sună pe melodia happy birthday , sau la spital să sune un telefon cu inspiraţie folclorică gen ce stai omule aşa, toarnă-ţi în pahar şi bea.
Nu vreau să par ciudat doar pentru că eu sunt preot şi lucrez mai mult cu sufletul. Doar că e cumplit să vezi că viaţa noastră începe să se rezume la ceea ce ne face tehnologia, la o lamentare penibilă în faţa vieţii, la o dependenţă de telecomandă, în defavoarea folosirii creierului, minţii, sufletului şi trupului pentru o trăire adevărată
uneori e de ajutor, insa alteori ne face mult rau. 
