Cei care mă cunosc în viaţa de zi cu zi (poate că şi cei din virtual) ştiu că sunt o persoană activă, în sensul că rareori se întâmplă să stau locului. Evident, acest lucru e privit de unii ca pe o mare calitate, iar de alţii, ca un defect. Şi cum nimeni nu-i perfect, purced a vă descrie o parte dintr-o zi oarecare, o zi în care, ca orice cetăţean, am zis să-mi rezolv problemele facturilor pentru a nu rămâne în urmă cu plăţile.
Mai nou, băncile se deschid la 8.30, ceea ce e foarte bine, căci deseori se întâmpla ca oamenii să stea buluc pe la uşi pentru a plăti mai repede fiindcă îi aştepta acasă ori la servicu o grămadă de treburi. Şi cum mi-s matinal de felul meu, dis-de-dimineaţă am plecat spre rezolvarea celor propuse. Aşa că am intrat în bancă şi n-am mers la juridic întâi, că aveam şi acolo treabă, am zis să rezolv problema facturilor. Fireşte că cei şapte ani de-acasă nu s–au lăsat aşteptaţi aşa că am dat întâietate doamnei cu care intrasem aproape deodată în bancă să-şi plătească factura, la roboţel, desigur, căci la casă nu se mai plătesc. Cât ai clipi în urma noastră deja se făcuse coadă mare, o coadă de oameni pe chipurile cărora se citea dorinţa de aplăti cât mai repede pentru a pleca şa treburi.
Mai nou, băncile se deschid la 8.30, ceea ce e foarte bine, căci deseori se întâmpla ca oamenii să stea buluc pe la uşi pentru a plăti mai repede fiindcă îi aştepta acasă ori la servicu o grămadă de treburi. Şi cum mi-s matinal de felul meu, dis-de-dimineaţă am plecat spre rezolvarea celor propuse. Aşa că am intrat în bancă şi n-am mers la juridic întâi, că aveam şi acolo treabă, am zis să rezolv problema facturilor. Fireşte că cei şapte ani de-acasă nu s–au lăsat aşteptaţi aşa că am dat întâietate doamnei cu care intrasem aproape deodată în bancă să-şi plătească factura, la roboţel, desigur, căci la casă nu se mai plătesc. Cât ai clipi în urma noastră deja se făcuse coadă mare, o coadă de oameni pe chipurile cărora se citea dorinţa de aplăti cât mai repede pentru a pleca şa treburi.
Spre stupefacţia mea, doamna căreia îi dădusem întâietate scoate din geantă un teanc de facturi: romtelecom, vodafone, cosmote, avon, gaze, de toate culorile. Vai, am zis în sinea mea, cine m-a pus să-i dau întâietate. Şi în timp ce cotrobăia prin geantă, îmi zice, oarecum stânjenitor, că deh, era mai bine la ghişeu, acum s-au coconit, trebuie să stăm noi în faţa magaoii ăsteia, cum i-o zice, roboţel parcă, că aşa mi-a zis băiatul ăl mic că-i spune. Ce să fac, zise ea în continuare, fac şi eu un bine, că mai ajut prietenele, le plătesc facturile, că ele-s pe la treburi. Că de, de aia suntem prieteni, să ne ajutăm, nu?
Acum ce poţi spune, că deh, face omul un bine, ceea ce rar mai găseşti în ziua de azi. Şi dă-i cu factura la scaner, dă-i a doua oară, a treia, nimic. Nu vrea domnu’, nu vrea, o fi ştearsă, că mi s-a mai întâmplat, dar bag codurile că m-am învăţat, că n-am fost femeie proastă la viaţa mea, m-am descurcat. Şi coada se mărea, eu aveam treabă şi trebuia să merg şi la juridic, apoi la altă bancă, lângă, iar doamna scotea factură după factură.Stai, zise la un moment dat, că mă sună cineva. Desigur, telefonul era băgat într-un buzunar al generoasei genţi, dar în care nici proprietara nu ştia. Îl găsi şi ....da tanti Jenica, trec eu şi vă iau, sigur, nici nu se pune problema....da, da, două legături....da, şi brânză, feta, am înţeles, da, da, hai că închid că sunt la roboţel, vorbim, te pup, pa, pa. Alo, stai, nu închide, am uitat să-ţi spun să faci şi mata o cafea de-aia bună. În spatele meu au început vociferările, toţi se grăbeau, numai doamna nu. Îi ajut şi eu, zise iar, că aşa e bine, să faci bine, noroc cu roboţelul, că la ghişeu îmi cerea mereu buletinul. Dacă poţi să faci un bine îl faci. Apoi mă duc în piaţă, că am de cumpărat pentru tanti Jenica, ea e la coafor, că botează fata aia mare a ei un copil duminică, şi deh, se aranjează şi ea.
În sfârşit, le-a scanat şi le-a plătit pe toate, cu bani ficşi, că asta-i prima regulă pe care a învăţat-o. Şi pân’ să plece, în timp ce spunea că e bine să faci bine, mai numără facturile odată. Da, 8, asta înseamnă 40 de lei, că 5 lei îmi dau şi mie de factură, e timpul meu în joc, nu? Da’ mie îmi place să fac bine, că aşa e bine. Off, bine că am scăpat, zise tot ea, acum mă duc şi la transilvania, că la roboţelul de acolo pot plăti şi curentul. De bună seamă că răbdarea-i o virtute sfântă, o virtute cu care trebuie să ne împodobim mintea şi sufletul cât mai temeinic, mai ales în timpurile de-acum, când aparenţele, inclusiv cele ale facerii de bine, sunt meşteşugit fardate încât să pară adevărate fapte bune. Apostolul Pavel spune că trebuie să ne îngăduim unii pe alţii cu smerenie, blândeţe şi îndelungă răbdare, căci, zice Scriptura în alt loc, dacă aici ne pierdem răbdarea, ce vom face înaintea lui Dumnezeu?
Răbdarea mi-am păstrat-o, ba chiar şi factura mi-am achitat-o, şi intrând la transilvania, cealaltă bancă, am găsit pe doamna la roboţel. Îmi zice: ăsta-i mai simpatic, că i-au făcut mutră de om, parcă bagi banii în el de drag. Ce să faci, e bine să faci bine, că de aia le ajut pe prietenele mele. În spate iar se forma o coadă lungă. Şi-n timp ce-şi închidea geanta, satisfăcută de binele făcut la începutul zile, doamna exclamă: aţi văzut domne ce nebunie era şi dincolo, la becereu, a înnebunit lumea cu nişte facturi.
Mare-i răbdarea Ta, Doamne!
Recunosc, rabdarea nu-i punctul meu forte! A, si stii ce mi-a placut la doamna.. ca face "un bine" contra cost! Eu stiam ca binele asta, a ajuta pe cineva, se face benevol.. da` ete ca nu-s la curent cu noutatile 
