Dacă de Întâmpinarea Domnului prăjitura tradițională a francezilor este clătita, la Bobotează este la mare cinste "plăcinta regilor". Statisticile spun că francezii consumă aproximativ 30 de milioane de plăcinte din acestea pe an. Și nu numai francezii! Această plăcintă tradițională a regilor este vândută și consumată în multe țări din lume (în principal francofone) precum: Canada (Quebec) Elveția, Luxemburg, Belgia și chiar Liban.
În limba franceză Boboteaza se numește EPIPHANIE, cuvânt de origine greacă ce înseamnă "apariție", "revelație". Sărbătoarea Epifaniei corespunde zilei în care cei trei magi, ghidați de lumina unei stele, au ajuns la ieslea în care se afla Iisus, pentru a i se închina și pentru a-i aduce daruri.
La originea acestei tradiții a plăcintei regilor sunt Saturnaliile (de la numele zeului Saturn, asociat agriculturii, semințelor, renașterii naturii), sărbători romane păgâne care aveau loc la sfârșitul lunii decembrie - începutul lunii ianuarie, prin care un sclav era desemnat rege al zilei. În Occident, sărbătoarea Epifaniei a absorbit tradițiile romane și păgâne (cu opoziția inițială a unei părți a bisericii) și le-a reunit în jurul acestei "plăcinte a regilor", începând din secolele XII-XIV, când plăcinta se tăia în tot atâtea porții câți meseni erau la masă, plus una, pentru cel mai sărac om care se ivea.
Tot pe timpul romanilor, în garnizoane era obiceiul ascunderii în plăcintă a unui jeton alb, sau negru, iar soldatul desemnat la tragerea la sorti era numit "rege" și putea să comande tot ce-i plăcea, să-și realizeze visurile în acea zi. În secolul al XI-lea, unii ascundeau în această plăcintă o monedă de argint, sau chiar de aur. Numai săracii ascundeau un bob de fasole albă, iar cel care o găsea în bucata lui de plăcintă era ales "regele" zilei. Exista pe atunci tradiția ca un copil (o ființă nevinovată) să se ascundă sub masă și de acolo să spună ce parte din plăcintă revenea fiecărui mesean. De-a lungul timpului, bobul respectiv s-a transformat în fel de fel de figurine din porțelan, lemn, sau plastic (veți vedea în clip că până și o micuță matrioșka este folosită cu o asemenea ocazie).
Există chiar un muzeu la Blain, în Loara, unde exponatele sunt astfel de "răvașe" (în franceză "fève"), mii de exemplare adunate de-a lungul timpului, reprezentând de la chipul lui Iisus și sfinți, până la personalități politice din zilele noastre, sau simboluri și obiecte oarecare.
La origine, plăcinta era de fapt un fel de pâiniță în care un bob de fasole servea de răvaș, dar de-a lungul timpului preparatul a evoluat, s-a transformat și s-a îmbunătățit ca gust și ca aspect. Astăzi nu numai gospodinele prepară "plăcinta regilor", ci lanțuri întregi de supermarketuri scot la vânzare astfel de produse, iar patisierii au de lucru 7-10 zile.
"Plăcinta regilor" este preparată astăzi dintr-un aluat de foietaj și o cremă de patiserie din: unt, zahăr și pudră de migdale. La această compoziție de bază se adaugă: ouă, lapte și uneori chiar esență de rom, vanilie, amidon sau migdale sfărâmate, pentru ca plăcinta să fie crocantă. Evident, nu există opreliști pentru inventivitatea culinară, așa că unii mai adaugă: ciocolată, nucă de cocos, fructe confiate, etc...Totul pentru a răsfăța gustul, din ce în ce mai rafinat și mai pretențios al cumpărătorilor din zilele astea. Placinta este însoțită, tradițional de o coroană pe care "regele" ales și-o pune pe cap.
Astăzi 80% din francezi consumă plăcinta regilor făcută din aluat de foietaj. Prețul de cost al unei asemenea plăcinte este de 5 euro, dar cel mediu este de 20 de euro, pentru că de la 3,37 euro cât costă produsul la Carrefour, el ajunge la 32 euro, sau chiar mai mult, la patisierii de lux din Lyon, sau din Paris.
Pentru mai multe informații și demonstrații culinare, urmăriți acest clip
Pentru realizarea acestui articol am folosit următoarele resurse documentare:
https://fr.wikipedia.org/wiki/Galette_des_Rois
Fotografiile ilustrative sunt preluate de pe:
Ideea principală însă este foarte bine conturată, iar prezentarea unor astfel de tradiţii este binevenită, cu atât mai mult cu cât, în cea mai mare parte, arta culinară a lumii, la capitolul "specialităţi", s-a dezvoltat pe lângă zilele marilor sărbători ale popoarelor şi chiar a unor zone restrânse ca areal, dar cu puternic impact în lumea întreagă.
