Padre

Postat de Ducesa in Cu de toate pe 30 Aug 2014, 19:16

Articol pe placul a 26 bucatarasi
comenteaza
Padre

 

 Nu-s de mult timp în acest spațiu virtual și chiar de-aș fi fost îngăduită mai mult, v-ați fi dat lesne seama că nu voi face concurență niciunui bucătăraș, veleitățile mele în acest domeniu fiind sub medie. Rețineți asta, e unicul moment de modestie al meu!

 Mai ușor îmi este să scriu, și cel mai mult îmi place să scriu despre oameni. Pentru că-i iubesc, mi-s dragi și-mi îmbogățesc existența într-un mod fabulos. Primul om despre care am ales să vorbesc e Padre, și n-o fac deloc întâmplător. Dintre cele câteza zeci de motive, unul ar fi acela că avem o relație de prietenie virtuală de câțiva ani și recent, cu voia lui Dumnezeu, ea, într-un mod aproape firesc, s-a concretizat într-o întâlnire în real.

 Se zice că, atunci când l-au întrebat pe Fericitul Augustin ce este timpul, el a spus așa: “dacă mă întrebi ce este timpul, nu știu ce să-ți răspund, dar, dacă nu mă întrebi, știu”. Așa și eu, dacă mă întrebi cine-i Padre, nu știu să-l definesc, să-l limitez în definiție, dar, dacă nu mă întreb, simt că-l cunosc, că-I percep în profunzime, ca și cum m-aș întâlni cu propria-mi simțire. În fața unui lucru autentic, oamenii vibrează, iar necuvintele vorbesc.

 L-am întâlnit fără urmă de fariseism, fără bariere artificiale. L-am simțit ca fiind un purtător al unei vieți interioare bogate, l-am întâlnit senin la chip și cald la suflet, cu o gândire elegantă și curată, expusă fluent, neînzorzonat dar cu substanță. Înțelepciunea îi transpare prin elocință.

 Într-o lume descentrată, ce parcă-și pierde direcția, nemaiavând puncte cardinale ferme, Padre reușește să reclădească, cu euforie chiar, valoarea umană și folosește ca liant credința creștină. I-am simțit emoția, dar și siguranța, și inocența, i-am admirat spiritul viu, familia și realizările.

 Așa cum ți-am și spus, Padre, ești un om complex și, aș adăuga acum, foarte necomplicat. Să nu mă întrebi cum mi-am dat seama de toate acestea, că n-aș ști să răspund. Știu însă că avem nevoie de oameni asemeni ție, avem nevoie de modele.

 

Comentarii (67)

07.10.2014, 16:08

Mulțumesc, Bya. Am vrut să împărtășesc cu voi bucuria.

07.10.2014, 19:09

Minunata descriere si adevaratasa fii sanatoasa fata frumoasa si iubire vesnica de la Dumnezeu si de la oameni printre care sa ne numaram si noi

07.10.2014, 19:34

Mulțumesc, Babi, pentru urările minunate. Da, am noroc în viața mea de oameni frumoși, inclusiv de voi.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]