Dupa terminarea scolii cu un rezultat neasteptat de bun, dincolo de mici peripetii si stress, sincera sa fiu nu am stat sa analizez si am avut un examen aparte facand scoala intr-un an in loc de doi ani dar cred ca din ce spuneau la secretariat am avut cea mai mare medie din an. Nu m-am umflat in pene pentru ca stiam ca nu va insemna nimic pentru mine, dincolo de note colegii mei erau toti tineri, la inceput de cariera, fara “obligatii” familiale si dispusi sa munceasca oricat si oriunde, asta conta pentru orice restaurator din Franta mai mult decat media mea si ii intelegeam perfect. Mi-am luat o vacanta binemeritata, am ignorat “sezonul” si de la sfarsit de august am inceput sa caut job, retraind emotiile de la 20 de ani , plimbat cu Cv-ul in mana pe la usi. Planul de actiune a fost simplu, facut lista de restaurante bune, cautat responsabilii de etablisment si propus serviciile. Stiam pe de o parte ca o sa pare ciudat, am 35 de ani, am fost jurist de profesie… e o schimbare radicala ….si apoi mai aveam o problema : orarele de restaurant. In Franta se lucreaza mult si cu orare haotice, dimineata de la 10 la 15-16 si seara de la ora 18-19 la ora 23-24 depinde de restaurant. Nu puteam sa ma integrerez in acest orar cu un copil de 7 ani si cu un sot care lucreaza in domeniu medical si afce 5-8 garzi pe luna la randul lui.
Am facut un tur la vreo 10 restaurante cred, nu am numarat exact, pe o arie de 20 km , nu pot sa ma plang am fost mereu intampinata cu politete chiar daca am fost refuzata, e un gen de curtuoazie frantuzeasca care si-a spus poate cuvantul. Am fost privita poate cu neincredere datorita schimarii radicale de profesie, o data sau de doua ori datorita faptului ca ma parcasem in fata si paream poate o blonda aiurita care se coboara dintr-o masina decapotabila si invoca o schimare radicala de viata si vrea sa lucreze intr-un domeniu de “nebuni” cu orare infernale si ca meserie prost platita. I-am inteles pe toti dar undeva in adancul sufletului meu nu vroiam sa fiu judecata, nici privita ca “jurista” din alta tara care neadaptata in Franta cauta job in cuisine pentru ca nu era cazul, fac asta dintr-o pasiune enorma si ca alegere personala nici ca femeia “de fitze” care plictisita fiind cauta un job de care nu stie nimic. Masina pe care o am e cadou de la sotul meu, cel mai frumos cadou primit vreodata dar nu m-a schimbat si nu insemna ca nu stiu ca o sa pornesc de la zero, cu un job prost platit si ca orice inceput o sa fie greu. M-am adaptat deci si mi-am pliat CV-ul si stilul , am simplificat CV-ul meu la cateva randuri, am avut noroc ca am facut formarea intr-un restaurat gastronomic, ma parcam departe si cautam cu deschidere maxima desi raspunsurile incepusera sa ma descurajeze.
Am gasit job exact in ziua in care nu ma asteptam, cand nu am respectat regulile de orar , prezenta etc … il lasasem pe fiul meu la scoala si dupa cateva cautari desi era deja ora pranzului si eram in fata unui restaurant la care aplicasem pe net mi-am zis ca o sa cer sa vad responsabillul de etablisments si o sa depun CV-ul . Intmplarea a facut sa cad exact peste patron care servea in sala, am crezut ca e ospatar….am aflat dupa ce am fost angajata ca el e patronul . M-am prezentat simplu, am explicat cu toata sinceritatea situatia mea si i-am spun ca sunt in cautare de job deci daca nu poate sa ia o decizie eu voi cauta alte restaurante. A fost noroc, ceas bun, a fost faptul ca am parut serioasa si ca am facut o formare la un restaurant bun, am terminat o scoala de doi an intr-un an singur cu medie mare, nu stiu ce a fost si nu a contat dar m-au angajat , lucrez la ei din 2 septembrie, Garden Ice Café Charleville Mezieres.
Am inceput saptamana de proba dupa care mi-am dat seama ca nu reusesc sa fac fata orarului si vietii de familie, am cerut reducere la jumatate de norma, surprinzator au acceptat …teoretic. Practic m-am regasit cu orare imposibile luni de zile, eram intr-o continua fuga: dus copil la scoala , fugit acasa sa fac curatenie, intors la ora 10 la restaurant, lucrat pana la ora 15. Faceam cumparaturi sau rezolvam probleme pana la ora 16, recuperam copilul de la scoala, fugeam acasa sa fac mancare si teme si la ora 18,30 retur in urgenta la restaurant, lucrat pana la ora 23-24 . Am realizat ca erau zile in care nu stateam jos decat atunci cand conduceam masina si ma bucuram ca locuind la 7 km e oras fac totusi in jur de 60 km pe zi daca fac 4 drumuri. Am tinut-o asa pana in decembrie la sfarsit cand mi-am dat seam aca nu mai rezist si cu riscul sa pierd job-ul am anuntat ca eu nu mai pot sa continui asa, ca daca nu voi putea reduce la 25 de ore reale si o singura seara pe saptamana nu mai pot lucra la ei. Nu ma asteptam la mare lucru…dar se pare ca patronul, directorul de restaurant si cei cu care lucrez ma apreciau suficient de mult incat au acceptat conditiile mele mai ciudate si lucrez asa cum vroiam, 25 de ore cu program fix, o singura seara pe saptamana miercuri si in we un singur serviciu sambata …teoretic pentru adesea apare altceva, programul nu este fix dar nu este nebunia de la inceput si eu o vad ca pe un pas inainte.
Lucrez la departamentul antreuri si desert , in principiu….mi s-a intamplat sa fac si pizza, sa fac si orarul de continuitate pana la ora 18 si sa fiu peste tot sa ajut si la departamentul “cald” deci am luat-o clasic de la inceput. Avem adesea grupuri mari si pregatesc impreuna cu chef-ul executiv de cuisine toate preparatele, imi este apreciata “finetea”, simtul estetic si al culorii, mi se reproseaza cateodata lipsa de rapiditate gen 1 minut pentru 3 antreuri reci . Mi se cere adesea parerea, sunt lasata sa aduc o “tusa” personala, colegii ma indragesc si m-am integrat bine , desi e o merie stresanta cu oameni obositi, reusesc mereu sa aduc un zambet pe buzele lor, se incarca de la energia mea, din calmul meu si din faptul ca nu vad nimic ca pe o “catastrofa” naturala daca nu este o catastrofa naturala, adesea se exagereza in cusine. Sunte totusi departe de a face ceea ce pot si ceea ce stiu sa fac, stiam ca va fi greu inceputul si ca va lua timp ….dar nu am timpul unui bucatar de 20 de ani , nu am timp sa astept ani de zile sa evoluez, am in spate o experienta profesionala mare desi nu e “oficiala” am 360 de retete facute de mine si testate in bucataria mea, as vrea sa simt ca fac cu adevarat munca de “bucatar” de creatie, de imaginatie, de culori, de texturi ….
Vroiam doar sa va povestesc adevarul, asa cum , daca o sa aveti rabdarea, plistiseala sau timpul sa cititi povestea mea. Acesta este adevarul, e greu, nu e ca in filme: esti bun, vesel, frumos … in 2 ore ti se rezolva toate temerile si problemele existentiale. E nevoie de munca, de rabdare, de pasiune, traiesti dezamagiri, ai sperante, o iei de la capat….reusesti cand nu te astepti ….e viata, de bucatar, sau pur si simplu …viata !
acul lucrez la un Castel de patru stele din zona mea pe partea de organizari evenimente, receptii , cocktailuri
. 
