Denumirea sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. În vremurile de demult, zeiţa romană Flora era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite ce simbolizau renaşterea naturii.
În zilele noastre, Floriile simbolizează doar intrarea Mântuitorului în Ierusalim, călare pe un asin şi întâmpinat cu ramuri bogate şi strigăte de bucurie.
Duminica Floriilor deschide pentru toţi românii ortodocşi ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie cu Înălţarea lui Iisus (la 40 de zile de la Sărbătoarea Paştelui). Floriile reprezintă o sărbătoare în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină, rezultând tradiţii şi obiceiuri pitoreşti ce oferă un caracter aparte poporului român.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa de pe pământ în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului l-au întâmpinat cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!
Obiceiuri în prag de Florii
În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo. Oglinda era folosită apoi în farmecele de dragoste şi sănătate. Aproape de miezul nopţii, fetele tinere fierbeau apă cu busuioc, introducând în fiertură şi canafi de la prapurile folosite la înmormântarea unei fete mari; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap ca să aibă „păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri“, restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele tot aşa cum se uită la un păr înflorit.
Gospodinele coc în special plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dorul plăcintelor, sau ca bogătaşul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea. Tot acum sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele, se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor care au trecut dincolo.
Vinerea Floriilor face parte din Vinerile scumpe, împreună cu Vinerea Ouălor şi Vinerea Crăciunului, care se ţin cu credinţa că oamenii vor fi feriţi de arsuri.
În ziua de Florii, apicultorii înconjoară stupii cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub brazdă.
O superstiţie legată de această zi este cea conform căreia se crede că e bine ca în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.
Superstiţii în jurul sărbătorii Floriilor
• Celui care se împărtăşea la Florii i se împlinea orice dorinţă şi-ar fi pus când se apropia de preot.
• Nu ai voie să te speli pe cap în această zi pentru că vei albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.
• Cum e vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşte.
• Despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).
• Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui.
• Vitele mănâncă ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.
• Acum se aerisesc hainele şi zestrea.
• Această sărbătoarea este şi un prilej de petrecere pentru români, mai ales pentru aceia care poarta nume de flori
Pentru buna desfasurare a sarbatorii Floriilor, cu o zi inainte se strang ramuri de salcie inmugurita, se leaga in snopi si se duc la biserica pentru a fi sfintite de preot. Dupa sfintire ramurile numite “matisori” sunt luate acasa de catre credinciosi pentru a impodobi cu ele icoanele, usile ferestrele, intrarile in grajduri sau pentru a le pune la fantani si la stresinile caselor. Femeile mai obisnuiesc si astazi sa le infiga pe straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte.
Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an fiind folosite la tamaduirea diferitelor boli. In scopuri profilactice, oamenii se incing cu “matisorii” sfintiti, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, cand se scot stupii de la iernat, bucovinenii aseaza pe buduroaie manunchiuri de “matisori” pentru a-i purifica si pentru a-i incarca de mana. “Matisorii” sunt folositi, insa, si in vraji sau descantece. Ramurile pastrate la icoane se pun pe foc vara, in momentul in care incepe vreo furtuna, sau se arunca in curte cand incepe sa bata grindina.
Importanta sarbatorii este data si de severele interdictii de munca precum si de sacrificiul ritual al pestelui, ziua fiind cunoscuta si ca dezlegare de peste.
In unele sate, in aceasta zi martisorul purtat pana acum se pune pe ramurile unui pom inflorit sau pe un maces. Si tot cu aceasta ocazie se scoate zestrea din casa pentru aerisire.
Femeile cautau sa ia din biserica nuiele de salcie cat mai lungi, crezand ca le va creste canepa mare. Ajunse acasa, numarau mugurii de pe crengile pomilor din livada fiind convinse ca vor avea tot atatia pui la closti.
http://www.youtube.com/watch?v=60Y5O3pQjwU&feature=player_embedded#at=79
