Ciocolata – efecte pozitive și negative

Postat de RODIMUR in Alimente pe 20 Noi 2017, 22:05

Articol pe placul a 14 bucatarasi
comenteaza
Ciocolata – efecte pozitive și negative

Pentru că-mi place mult ciocolata și mai ales pentru că mă uimește reținerea unora și atitudinea unor mămici tinere și ultra moderne, care o interzic cu strășnicie copiilor, m-am gândit să adun câteva date despre efectele negative și pozitive ale ciocolatei.

Am găsit foarte mult material informativ, iar concluzia este că efectele pozitive sunt predominante. Mă și așteptam la așa ceva, mai ales când știu prea bine că România este pe locurile codașe la consumul de ciocolată în Europa și că în țările dezvoltate se mănâncă chiar de câte 8-10 ori mai multă ciocolată decât la noi. Mi-am zis că vor fi știind străinii câte ceva, mai mult decât noi, de vreme ce nu-și impun restricții inutile și chiar dăunătoare, la urma urmei...

 Se spune că ciocolata obișnuită conține mult zahăr, ceea ce ar fi dăunător organismului uman, expus la obezitate prin consum mare, sau chiar excesiv. Se mai spune că este iritantă și dăunătoare creierului.

Cu toate acestea, există opinii, formate în urma unor cercetări serioase, care recomandă consumul de ciocolată, pentru că ar contribui la unele modificări ale vaselor de sânge. Ciocolata, chiar obișnuită, datorită moleculelor de flavonoizi, are un efect direct asupra vaselor de sânge din creier.

Profesorul Matthew Walters, care a coordonat această cercetare susține că reducerea riscului de atac cerebral se datorează ciocolatei, care modifică modul în care se comportă vasele de sânge din creier. În același timp, tot flavonoizii, substanțe benefice care se găsesc în planta de cacao, sunt antioxidanți care contribuie și la prevenirea afecțiunilor cardiace.

 Această opinie trece, din păcate, încă neobservată iar adversarii ciocolatei fac, totuși o concesie doar ciocolatei negre, care ar aduce cu sine multe avantaje, pentru efectele ei pozitive asupra organismului uman, dar și din aceasta, e bine de mâncat doar 1-2 pătrățele pe zi (nici nu cred că s-ar grăbi mulți să mănânce mai mult, la cât de amară e!).

Totuși, cu toate că ciocolata neagră este considerată mai sănătoasă decât cea cu lapte, datorită conținutului ridicat de antioxidanți, ea are un număr mai mare de calorii și mai multe grăsimi saturate. Iată, așadar, că există și efecte negative ale mult lăudatei ciocolate amare...!

Dintre efectele pozitive ale ciocolatei (în special ale celei negre) aș cita următoarele:

 - este hrănitoare, conține o cantitate moderată de fibre solubile și este plină de minerale (magneziu, cupru, fier, zinc, mangan, fosfor, potasiu, seleniu)

- este o sursă importantă de antioxidanți

- poate îmbunătăți circulația sângelui și poate scădea tensiunea arterială

- poate reduce riscul de boli cardiovasculare

- protejează pielea împotriva soarelui puternic

- poate îmbunătăți funcțiile cerebrale

- luptă împotriva depresiei, grație serotoninei care se formează

- hidratează corpul

- este un bun afrodisiac

În cosmetică există o largă utilizare a ciocolatei (măști cosmetice) pentru că hidratează intens pielea uscată și-i redă strălucirea, protejează împotriva radiațiilor ultraviolete, regenerează părul și îi conferă strălucire.

Cu toate aceste efecte benefice, se zice totuși că ciocolată este responsabilă de apariția acneei, pentru că proteinele sănătoase de colagen și elastină care fac pielea frumoasă sunt distruse de zahărul găsit în abundență în ciocolată. De asemenea, cercetătorii care au studiat ciocolata și sub acest aspect afirmă că ea acționează și asupra hormonilor responsabili cu nivelul de sebum de la suprafața pielii.

Concluzia cercetătorilor este că un consum moderat de ciocolată neagră, cu un conținut de cacao de peste 70% este absolut necesar funcționării optime a organismului uman.

Pentru rețete de măști cosmetice pe bază de ciocolată, consultați acest link:

https://www.clickpentrufemei.ro/sectiune/frumusete/articol/3-masti-cu-ciocolata-pentru-par-si-ten

 

Pentru redactarea acestui articol am folosit următoarele resurse de pe internet

http://incomemagazine.ro/articole/ce-efecte-negative-are-ciocolata-neagra-asupra-organismului

http://www.scientia.ro/biologie/alimentatie-sanatate/5647-7-beneficii-ale-ciocolatei-negre.html

http://www.descopera.ro/dnews/10688654-de-ce-este-bine-pentru-creierul-nostru-sa-mancam-ciocolata

http://www.gandul.info/magazin/ce-efect-are-ciocolata-asupra-tenului-8238788

http://www.eva.ro/frumusete/ingrijirea_corpului/ciocolata-neagra-5-efecte-spectaculoase-asupra-infrumusetarii-tenului-articol-53255.html

http://doctor.info.ro/ciocolata_intre_mit_si_adevar.html

 

Pentru ilustrarea articolului am folosit imagini de pe: www.google.com

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 400 lei
1299.99 lei
899.99 lei

Sandwich-Maker Panini

- 17 %
239.99 lei
199.99 lei

Comentarii (9)

21.11.2017, 18:15

Si noi mancam ciocolata neagra pe banda rulanta

25.11.2017, 16:22

Am folosit si eu ciocolata amaruie in dieta mea, pe care v-o recomand.
https://www.catalomat.ro/
Am renuntat aproape de tot la tot ceea ce contine zahar si ma simt mult mai bine.

25.11.2017, 16:50

Nu contrazic opinia că ciocolata amară ar avea atâtea beneficii (de aceea am și adunat atâtea date ca să redactez acest articol) dar mie nu-mi place.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)