Am rămas datoare cu continuarea plimbarii mele din weekendul trecut,Cascada Vălul Miresei,care a fost destinatia calatoriei mele.Vara fiind pe sfârşite,tare m-am bucurat ca am mai bifat ceva în agenda mea de calatorie,care se cam „prafuise” în ultimul timp.M-am bucurat cu atât mai mult cu cât a fost unul din „cadourile” de ziua mea,un dar pe sufletul meu.
Dupa ce am facut un popas la Gradina Zmeilor si „am privit lumea de sus”,ne-am continuat drumul spre regiunea Rachiţele,situata pe ramura nordica a lantului muntilor Apuseni,la poalele Muntilor Vladeasa,pe Valea Stanciului.
Accesul pâna la cascada se face relativ usor,exceptând o portiune de drum care e mai proasta.Deci merita sa o vizitati daca sunteti prin zona,cascada este cea mai reprezentativa din Muntii Apuseni.
Aflata la o altitudine de 1000 m,cascada este o cadere spectaculoasa de apa de la 50 de metri,frumoasa în salbaticia ei.Chiar daca apa cade furioasa în doua trepte,o simţi deja prietenoasa în vale,bucuroasa ca atât de multi oameni vin sa-i admire frumusetea.
Si pentru ca-i atât de frumoasa,cascada are legenda ei,legenda care spune ca o mireasa ar fi cazut de pe stânci chiar în ziua nunţii sale,iar voalul i-a ramas agaţat de stânci.Lacrimile nesfârsite ale nuntasilor au format frumoasa cascada care seamana cu voalul miresei pierdute.
De fapt forma de voal a cascadei provine de la existenta unei marmite adânci cu diametrul de 10 m la baza treptei de sus,care asigura o dispersie a apei sub forma unui voal diafan.
Era atât de frumos ca as fi zabovit înca mult acolo.Ne-am oprit la una din pensiunile minunate din zona,unde am servit masa.Mi-a placut în mod deosebit servirea,rustic ca „acasa”.Prima data ne-au adus la masa o ulcica cu apa rece de izvor alaturi de cafeluta.
Am mâncat o ciorba ţărăneasca de viţel absolut delicioasa cu o pâine foarte buna.
Indraznesc sa cred ca nu va fi ultima ieşire din anul acesta,îmi doresc prea mult asta.
