Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 8 Mai 2013 | 6067 vizualizari
Mirela, sunt un om mult prea simplu, deseori scos în evidenţă de prietenii care mă apreciază (zic eu) peste valoarea mea. Într-adevăr, am primit de la Dumnezeu lucruri minunate, atât profesional, cât şi familial, iar peste toate, social vorbind, prieteni buni, senini, mereu aproape.
E drept, n-a fost să fie să ne întâlnim anul ăsta, dar n-or fi intrat zilele în sac, aşa că, zic eu, cu mare bucurie ne vom întâlni la următoarele adunări de bucătăraşi.
Mulţumesc frumos pentru gândul bun!
frumos interviu si frumoase raspunsuri,multa sanatate Padre si sper sa ne cunoastem la urmatoarea intalnire
Roxana, desigur, la fel sperăm şi noi. Vezi, am trecut prin Sebeş, dar pe autostradă, căci înainte de a fi autostrada, mergeam prin oraş.
Cât priveşte interviul meu, e simplu, asemena mie, căci şi eu tot simplu (om) sunt, de la ţară.
Vaaai, Padre! Chiar am recitit cu mare drag! Nici nu s-ar putea altfel la cat de bine impletiti cuvintele )
Tind sa cred ca sunteti brevilocvent ))
lLaura, atunci eram şi eu mai tânăr, eram coerent în exprimarea gândurilor, acum, mai bătrân fiind, mai uit câte una, dar voi am văzut că vă faceţi că treceţi cu vederea. ) Şi apoi, măcar la cuvinte să mă pricep şi eu la împletit, dacă la altceva nu mă pricep.
Mulţam fain de re-citire! Dacă crezi că e nevoie, îl mai postez şi mâine. ))
Frumos si din suflet.
Mulţumesc frumos de apreciere, Diana! Rânduri simple, la fel de simple ca mine.
Eu acum am vazut ca nu ti-am dat ''Imi place'' a fost un semn...acum ai 69 de ''imi place''.....